
Artişti din patru ţări la Festivalul internaţional de chitară clasică de la Sfântu Gheorghe
Festivalul internaţional de chitară clasică, organizat pentru a zecea oară la Sfântu Gheorghe de Asociaţia Harmonia Cordis, va reuni, la sfârşitul acestei săptămâni, artişti din Japonia, Serbia, Ungaria şi România, majoritatea premianţi la concursuri internaţionale de muzică.
Directorul festivalului, prof. Beke István Ferenc, a declarat că evenimentul va avea loc în perioada 21-23 mai, iar publicul va putea asista gratuit la recitaluri solo de chitară, precum şi la concerte de muzică de cameră, în cadrul cărora vor fi abordate repertorii extrem de diversificate.
„Primul festival l-am organizat la Târgu Mureş, de acolo a pornit acest festival, apoi la Odorheiul Secuiesc şi Sfântu Gheorghe. Anul acesta am invitat tineri laureaţi cu un program foarte diversificat pentru a arăta posibilităţile acestui instrument şi măiestria interpreţilor. Eu predau la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, cânt la chitară din copilărie, acesta este hobby-ul meu şi viaţa mea şi am iniţiat acest festival pentru a populariza chitara clasică şi artiştii, nu numai pe cei consacraţi, ci şi tinerele talente”, a declarat Beke Istvan.
El va cânta în deschiderea festivalului, duminică, 21 mai, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură Arcuş de la Casa Bastion din Sfântu Gheorghe, şi va fi urmat de studenţii săi, Orosz David Gergő şi Tudor Gliga, care vor cânta în duet.
Luni va concerta trio-ul Venti Chiavi Guitar din Ungaria, format din Ritter Zsófia, Kormos Balázs şi Toth Álmos la Biblioteca Judeţeană din Sfântu Gheorghe, iar marţi şi miercuri vor susţine recitaluri solo soliştii Fellegi Dávid şi Szemadam Tamás din Ungaria, respectiv Bozsoki Gergely din Serbia şi Kaisho Mikiya din Japonia, la Centrul de Cultură Arcuş.
Festivalul este organizat cu sprijinul Institutului Maghiar Ballasi şi Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.