
Argint pentru Vlad Laşcu la un puternic concurs din Paris
În perioada 27-29 aprilie în Franţa la Paris în sala de sport a Institutului de Judo s-a desfăşurat competiţia de anvergură internaţională „Grand Slam Paris Open Ju-Jitsu 2018” organizată sub egida Federaţiei Internaţionale de Ju-Jitsu (IJJF). La această competiţie destinată seniorilor au participat peste 400 de sportivi din întreaga lume, marea majoritate a ţărilor participante considerând-o ca o competiţie de verificare înaintea Campionatelor Europene de Seniori care se vor desfăşura în Polonia în perioada 1-3 iunie, unde va participa şi sportivul CSM Sfântu Gheorghe, Vlad Laşcu.
La această competiţie au participat şi doi sportivi din România, unul dintre aceştia fiind sportivul Vlad Laşcu legitimat la CSM Sf. Gheorghe antrenat de antrenorul de judo şi arte marţiale Petru Oltean, înscris la probele de ju-jitsu fighting şi ju-jitsu ne-waza (ju-jitsu brazilian), categoria de seniori în condiţiile în care sportivul nostru împlineşte 18 ani la sfârşitul anului, fiind doar primul an la categoria de juniori.
După o evoluţie remarcabilă pe saltea, Vlad Laşcu îşi surclasează toţi adversarii şi ajunge în finala categoriei -56 kg fighting unde arbitrul de centru anulează un punct la finele meciului în care Vlad Laşcu iese campion cu 10 la 9 puncte, dă două minute de prelungiri unde-i dă 3 puncte adversarului după o lovitură în gât neadmisă astfel se clasează pe treapa a doua a podiumului de premiere cu medalia de argint, iar la proba de ne-waza Vlad Laşcu se clasează pe poziţia a şaptea după o evoluţie bună aici fiind puţin dezavantajat prin tragerea la sorţi evoluând într-o grupă cu cei mai tari sportivi.
Chiar dacă delegaţia României a făcut contestaţie nu s-a luat în considerare decizia ramânând aceeaşi.
Felicitări sportivului covăsnean care ne-a reprezentat cu cinste la această competiţie!
Sportivul a participat la această competiţie susţinut şi finanţat de Federaţia Română de Arte Marţiale, iar transportul a fost asigurat de părinţi.
Mulţumesc pe această cale doamnei Dana Mortelmans, Federaţiei Române de Arte Marţiale (FRAM), părinţilor şi tuturor celor care ne susţin. Felicitări Campionului!
(Antrenor Petru Oltean)
