Ştiri locale

Aproape o treime dintre unităţile de învăţământ din judeţul Covasna nu au pază ori de sisteme de securitate

Aproape o treime dintre unităţile de învăţământ din judeţul Covasna nu dispun de pază ori de sisteme tehnice de securitate, relevă un raport al Inspectoratului de Poliţie Judeţean  dat publicităţii marţi.

Potrivit acestuia, 100 din cele 311 unităţi de învăţământ din judeţ nu îndeplinesc aceste condiţii, 15 unităţi nu au gard împrejmuitor şi 58 sunt amplasate în zone iluminate necorespunzător.

„În pofida eforturilor depuse de către factorii responsabili din cadrul unităţilor de învăţământ, se constată faptul că 100 de unităţi nu sunt prevăzute cu dispozitiv de pază umană sau sisteme tehnice de securitate (58 rural şi 42 urban). Totodată, se constată faptul că un număr de 54 de unităţi dispun atât de pază umană cât şi de sisteme tehnice de securitate. În continuare sunt identificate unităţi ce nu au gard împrejmuitor, din care 14 în mediul rural şi 1 în mediul urban. De asemenea, sunt identificate unităţi ce nu sunt amplasate într-o zonă iluminată corespunzător, totalul acestora fiind de 58, din care 48 rural şi 10 urban, situaţia fiind deficitară şi din punct de vedere al amplasării într-o zonă periferică, 12 unităţi în mediul rural şi 6 în mediul urban”, se arată în raportul postat pe site-ul Prefecturii Covasna.

Conform raportului, numărul infracţiunilor comise în incintele ori în zonele adiacente unităţilor şcolare a crescut de la opt fapte în 2022 la 13 anul trecut, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre altercaţii între elevi, furt sau port de obiecte periculoase.

„La nivelul judeţului Covasna, situaţia criminalităţii în unităţile de învăţământ cunoaşte o creştere, fiind totuşi sub control, faptele înregistrate de cele mai multe ori se finalizează cu retragerea plângerii şi soluţii de clasare, fiind comise în principal în incinta şcolilor şi în cadrul procesului de învăţământ. Activităţile desfăşurate de structurile de poliţie sunt de natură a asigura siguranţa derulării procesului de învăţământ în condiţii foarte bune, cele 13 infracţiuni înregistrate nefiind de natură a ne alarma sau a impieta asupra procesului de învăţământ”, precizează reprezentanţii Poliţiei.

Conducerea IJP Covasna a mai menţionat că de la debutul noului an şcolar şi până în prezent, poliţiştii au desfăşurat câteva sute de acţiuni de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile, a absenteismului şi abandonului şcolar, a consumului de substanţe interzise, precum şi a bullyingului şi cyberbullingului.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio