
Aproape 90 de pietoni, amendaţi de poliţiştii covăsneni în doar 4 zile. Cea mai frecventă abatere: traversarea prin loc nepermis
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Covasna, alături de colegi din structurile de ordine publică, atât din mediul urban, cât și rural, au desfășurat în această săptămână o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea pietonilor. Activitățile, coordonate la nivel național de Direcția Rutieră din cadrul IGPR, au avut ca scop principal reducerea riscurilor din trafic prin promovarea unui comportament preventiv.
Pe parcursul acestor zile, echipajele de poliție au fost prezente în zonele cunoscute ca având un risc crescut de accidente, unde au monitorizat cu atenție respectarea regulilor de circulație de către pietoni. Traversările neregulamentare, neutilizarea trecerilor de pietoni și alte abateri care pun în pericol siguranța personală au fost în prim-planul acestor verificări.
Rezultatele nu au întârziat să apară: în doar patru zile, au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale pietonilor care au încălcat normele rutiere, cea mai frecventă abatere fiind traversarea prin loc nepermis.
Pe lângă aplicarea sancțiunilor, polițiștii au avut și un rol educativ, oferind pietonilor recomandări și explicații privind riscurile asociate unui comportament neadecvat în trafic.
Traversarea neregulamentară sau lipsa de atenție din partea pietonilor continuă să fie cauze importante ale accidentelor rutiere. De aceea, astfel de acțiuni vor fi reluate periodic, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de a contribui la siguranța tuturor participanților la trafic, indiferent de rolul lor.
Poliția transmite un mesaj clar: siguranța începe cu fiecare dintre noi. Respectă regulile și fii un exemplu în trafic!
