Ştiri locale

Aproape 700.000 de lei încasați din biletele de intrare la Ștrandul din Sfântu Gheorghe – cel mai bun sezon din ultimii 6 ani

Ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe a avut în sezonul care tocmai s-a încheiat încasări de aproape 700.000 lei, bani proveniți din vânzarea celor peste 29.500 de bilete de acces în incinta complexului.

Potrivit conducerii Sepsi ReKreativ, societatea care administrează bazele de agrement și sportive ale Primăriei Sfântu Gheorghe, acesta a fost cel mai bun sezon din ultimii 6 ani, în ciuda faptului că a fost unul dintre cele mai scurte.

Publicitate

„A fost cel mai bun an, din 2015 încoace, chiar dacă a fost aproape cel mai scurt sezon. Anul acesta s-au vândut 29.520 de bilete, am avut încasări de aproape 700.000 lei. Cea mai bună lună a fost iulie, când am vândut aproape 18.000 de bilete și am avut încasări de 398.000 lei, iar în august am vândut aproape 12.000 de bilete de acces. Trebuie menționat că în iulie a plouat două săptămâni, și nici luna august nu a fost întreagă, din păcate am avut foarte multe zile cu ploi. Am avut mai multe bilete cu reducere, ceea ce înseamnă că au fost mai mulți copii, însă nu este o diferență foarte mare. S-au vândut aproximativ 14.000 de bilete cu reducere, și aproape 12.000 de bilete standard”, a declarat directorul Sepsi ReKreativ, Bodor Lóránd.

Ștrandul Municipal a fost deschis în acest an în perioada 1 iulie-31 august, iar pentru scurt timp a funcționat în paralel cu Centrul de vaccinare anti-COVID-19, care a fost amenajat la intrarea în complex.

Față de anul trecut, în acest sezon Ștrandul a funcționat într-o singură serie, la 70% din capacitate, fiind permis accesul a maximum 1.400 de persoane.

Ca element de noutate, Primăria Sfântu Gheorghe a implementat începând din acest an programul „Sepsi Card” pentru susţinerea activităţilor sportive şi recreative din municipiu.

Astfel, locuitorii din Sfântu Gheorghe beneficiază de reduceri de preţ ale biletului de intrare la Baza de Înot şi Recreere (piscină, ştrand, Şugaş spa, grota salină), la patinoarul din centrul oraşului şi la pârtiile de schi de la Şugaş Băi.

În ceea ce privește Ștrandul, prețul unui bilet standard pentru clienții care nu au domiciliul în Sfântu Gheorghe a fost de 48 de lei, iar cel pentru un bilet cu reducere a fost de 20 lei. Locuitorii din municipiu au beneficiat de reduceri de 50% la intrarea în Ștrand.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio