Ştiri locale

Aproape 400 de puieţi plantaţi de elevii covăsneni în cadrul acţiunii „Luna Plantării Arborilor”

Ca în fiecare an, Direcţiile Silvice din ţară dedică o lună plantării arborilor, astfel că în judeţul Covasna au fost organizate şi derulate în ultimele săptămâni o serie de acţiuni de împădurire a unor terenuri din fondul forestier administrat de regie şi din afara acestuia, cu participarea cetăţenilor, în special a elevilor, dar şi cu sprijinul unor instituţii din judeţ.

53 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Turoczi Mozes din Târgu Secuiesc, care participau la programul naţional „Şcoala altfel”, au plantat miercuri,  în cadrul acţiunii „Luna Plantării Arborilor 2019”, 170 de puieţi de molid pe un teren aflat în zona localităţii Oituz.

„Elevii au fost entuziasmaţi de faptul că au participat la acţiunea de plantat puieţi, de informaţiile primite cu ocazia acestui eveniment, mulţi dintre ei exprimându-şi dorinţa de a îmbrăţişa meseria de silvicultor”, ne-a precizat unul dintre reprezentanţii Direcţiei Silvice Covasna.

De asemenea, în data de 5 aprilie, 10 elevi de clasa a VII-a de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna au participat la o acţiune de reîmpădurire, în cadrul căreia au fost plantaţi 200 de puieţi de molid pe un teren din proprietatea Primăriei Covasna. 

Toţi elevii au primit informaţii despre pădure şi rolul pe care aceasta îl are în viaţa oamenilor, iar la rândul lor, cei mici şi-au exprimat în culori imaginea pe care o au faţă de natură, desenele lor constituind tema unei viitoare expoziţii, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice Covasna.

Copiii au fost răsplătiţi pentru implicare cu tricouri, pelerine, şepci şi cărţi de specialitate despre pădurile României.

Jandarmii covăsneni și Direcția Silvică Covasna, acțiune comună de plantare la Ojdula

Tot miercuri, sub sloganul „Pădurea înseamnă aer, apă și viață!”, reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna și ai Direcției Silvice Covasna au derulat o acțiune comună de plantare în zona localității Ojdula.

„Nu este un slogan inventat de jandarmi, dar aceste cuvinte care, pot fi citite şi pe panourile aflate la intrarea în zonele împădurite, semnifică cel mai bine importanţa existenţei unui ecosistem natural, cu beneficii atât pentru cei care îl au în grijă, cât şi pentru societate. Nu suntem la prima acțiune de acest gen, însă suntem bucuroși că am avut șansa să plantăm şi în acest an alături de silvicultori și îi asigurăm că vom fi alături de ei nu numai la acţiunile pe care le desfăşoară pentru paza fondului forestier, ci şi la următoarele campanii de împădurire care vor avea loc pe raza Direcției Silvice Covasna”, au transmis reprezentanții IJJ Covasna.

Aproximativ 20 de jandarmi, dar şi câţiva lucrători silvici s-au înarmat cu sape şi au plantat pe o suprafaţă de 1,5 hectare puieți de molid, care vor contribui la regenerarea ecosistemului din zonă.

(Ioana Ardeleanu)