Ştiri locale

Aproape 300 de lucrări expuse în cadrul Bienalei de Artă Grafică de la Sfântu Gheorghe

Aproape 300 de lucrări realizate de artişti din 58 de ţări vor fi expuse luna aceasta la Sfântu Gheorghe, în cadrul celei de-a cincea Bienale de Artă Grafică a “Ţinutului secuiesc”, au anunţat vineri organizatorii.

Directorul Centrului de Cultură al judeţului Covasna, Imreh Istvan, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că evenimentul a stârnit mare interes în rândul artiştilor, în concurs fiind înscrise aproximativ 2.300 de lucrări realizate de peste 930 de artişti din 58 de ţări.

Conceptul bienalei din acest an s-a axat pe interacţiunea dintre tehnicile digitale şi cele tradiţionale.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 13 octombrie, de la ora 17, la Centrul de Artă al Transilvaniei din Sfântu Gheorghe, dar o parte dintre lucrări vor fi expuse şi în sala de conferinţe a Colegiului “Székely Mikó” din municipiu.

Gala de premiere va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 18, la Teatrul Tamási Áron. Câştigătorul marelui premiu va primi 2000 euro, iar primii trei clasaţi vor fi recompensaţi cu premii în valoare de 1000 euro fiecare.

Evenimentul va fi precedat pe 12 octombrie, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, de o expoziţie dedicată fostului curator al bienalei, Siklodi Zsolt, care a încetat din viaţă anul trecut, precum şi de vernisajul expoziţiei artistului polonez Kamil Kocurek, câştigătorul marelui premiu al Bienalei din 2016, lucrările acestuia urmând să fie găzduite de MAGMAtemp Casa Keresztes.

Juriul bienalei a fost compus din istorici de artă şi artişti plastici din ţară şi străinătate, printre care graficianul Cristian Aurel Opriş, profesor la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, István Erőss, profesor la Institutul de Arte Vizuale al Universităţii Eszterházi Károly din Eger (Ungaria), Liu Chun-Lan, istoric de artă, profesor la Universitatea de Artă Taiwan şi Anca Boeriu, profesor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

O parte dintre lucrări vor fi prezentate în luna decembrie în cadrul unei expoziţii ce va fi deschisă la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita.

Bienala grafică este organizată de Consiliul Judeţean Covasna, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Harghita, Asociaţia Centrul de Artă din Transilvania, Consiliul Judeţean Mureş şi Centrul Cultural şi de Artă Lăzarea.

(Agerpres)

banner we radio