Apa lacului de la Pădureni este „excelentă” pentru îmbăiere, dar în județ nu există locuri autorizate pentru scăldat
Testele realizate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna în zonele naturale de îmbăiere din județ indică faptul că apa este „excelentă” pentru scăldat. Cu toate acestea, nici la ora actuală nu există locuri autorizate în acest sens, iar situația persistă de mai bine de două decenii.
Într-un răspuns la solicitarea We Radio, medicul Alina Bârzan din cadrul DSP Covasna a transmis că analizele probelor recoltate din lacul Pădureni – Moacșa sunt corespunzătoare și nu au prezentat, până acum, semne de alarmă.
„Probele de apă sunt recoltate conform prevederilor metodologiei Supravegherea calității apei de îmbăiere din cadrul Programului Național de Sănătate. Zona naturală de îmbăiere Lacul Moacşa – Pădureni este monitorizată lunar, de două ori, începând cu data de 13.05.2024 (…) Zona principală de unde sunt recoltate probele: zona Moacșa, spațiul îngrădit. Analizele probelor recoltate sunt corespunzătoare (…) Până acum, rezultatele obținute nu au prezentat semnale de alarmă. Conform HG 546/21.05.2008 privind gestionarea calității apei de îmbăiere, rezultatele se încadrează în calitate excelentă”, a transmis dr. Alina Bârzan.
Practicarea înotului în ape fără plaje amenajate, unde nu există grupuri sanitare dotate cu apă curentă, poate duce la îmbolnăvire. Medicul avertizează că înghițirea apei contaminate poate duce la îmbolnăvire.
„În județul Covasna nu există locuri autorizate pentru scăldat şi spații amenajate în acest sens (…) În cazul contaminării apelor naturale de îmbăiere, în funcție de tipul microorganismului, pot apărea boli bacteriene, virale şi parazitare. Înghițirea apei poate conduce la transmiterea unor patogeni responsabili de boli transmisibile prin apă”, a mai spus dr. Alina Bârzan.
Aceasta a mai precizat și că lacul Reci este aproape secat şi nu mai este potrivit pentru scăldat.
În ceea ce privește râurile și pâraiele din județ, medicul a explicat că nu au fost recoltate probe întrucât testarea acestora nu intră în atribuția Direcției de Sănătate Publică.
(Ioana Ardeleanu)