Sport

Antrenorul covăsnean Liviu Botoş va prelua conducerea unui club de gimnastică din Dubai

După doi ani petrecuți ca antrenor de gimnastică la Dubai Elite Gymnastics Academy, antrenorul Liviu Botoș va pleca să antreneze din nou în Dubai. La începutul lunii septembrie acesta va zbura din nou în zona Golfului Persic pentru a prelua conducerea clubului de gimnastică Dubai Gulf Gymnastics Club. În urma rezultatelor deosebite pe care le-a atins în cei doi ani de antrenorat la Dubai Elite Gymnastics Academy, acționariatul Dubai Gulf Gymnastics Club, unul dintre principalii competitori ai clubului la care a antrenat Liviu Botoș, a decis să îi propună acestuia preluarea conducerii clubului. Așadar, din toamnă, Liviu Botoș nu numai că va antrena, dar va avea și responsabilitatea conducerii unui club pretențios de gimnastică, având în subordine mai mulţi antrenori (trei ruși, un uzbek și un tunisian), alături de care care se va ocupa de cei peste 300 de copii legitimați ca gimnaști la Dubai Gulf Gymnastics Club.

Referitor la această nouă etapă din cariera antrenorului Liviu Botoș, acesta a afirmat că reîntoarcerea în Dubai a fost o decizie grea, pentru că la momentul ofertării se afla în negocieri și cu alte cluburi importante din străinătate: „M-am hotărât cu greu să mă întorc la antrenorat în Dubai, în ciuda perioadei foarte bune avute acolo. Principalul motiv a fost faptul că în momentul în care am primit oferta eram deja în negocieri cu un alt club, din Elveția, care ar fi dorit să mă aibă în echipa lor. Ca să fie decizia și mai grea, am mai primit încă o ofertă din partea unei academii de gimnastică din Statele Unite, mai exact din Las Vegas. Deși mi-ar fi plăcut Elveția, fiind mai aproape de casă și cu o climă mai prietenoasă decât deșertul Golfului Persic, am optat, într-un final, pentru a antrena din nou în Dubai, aceștia din urmă oferindu-mi tot ce mi-aș fi putut dori în acest moment al carierei mele. Faptul că mi s-a oferit conducerea tehnică a Dubai Gulf Gymnastics Club, mi s-a acordat încredere totală și mână liberă pentru a organiza totul după propria mea viziune a fost punctul hotărâtor în decizia de a antrena din nou în Dubai. De asemenea, a contat și faptul că voi avea în subordine încă șase antrenori foarte buni, pe care i-am întâlnit la competițiile internaționale la care am participat în anii trecuți. Cunosc de asemenea nivelul gimnasticii din Dubai, pretențiile acționariatului clubului, propria-mi valoare, iar rezultatele obținute până în prezent mă fac să am convingerea fermă că îmi voi îndeplini obiectivele”.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio