Ştiri locale

Antal Árpád: „În următorii 4 ani vor fi mai multe realizări în Sfântu Gheorghe decât în ultimii 10 ani la un loc”

Primarul municipiului ar vrea ca relaţia dintre cetăţeni şi Primărie să se schimbe în bine în perioada următoare

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a susţinut săptămâna trecută prima conferinţă de presă din acest an, în care a evidenţiat faptul că suntem la începutul unei perioade care în mod normal va dura trei ani şi jumătate, o perioadă fără alegeri în România.

Publicitate

„În ultimul an şi jumătate au fost 5 rânduri de alegeri şi am auzit de prea multe ori de la locuitori că se întâmplă lucruri în oraş pentru că vin alegerile şi că suntem în campanie electorală. Am spus şi atunci şi vreau să repet şi acum, când suntem la o distanţă foarte mare de următoarele alegeri, că eu în fiecare zi sunt în campanie electorală, pentru că munca mea este evaluată de locuitori cu ocazia alegerilor”, a spus Antal Árpád. 

Vorbind despre planurile pentru următoarea perioadă, primarul a declarat că în următorii 4 ani se vor întâmpla mult mai multe lucruri în Sfântu Gheorghe decât în ultimii 10 ani, iar în acelaşi timp ar vrea foarte mult ca relaţia dintre cetăţeni şi Primărie să se schimbe în bine în perioada următoare.

„Haideţi să punem deoparte aceste prejudecăţi că se întâmplă lucruri pentru că vin alegerile, şi să avem un dialog mai constructiv între Primărie şi locuitori. Să încercăm să muncim împreună, să gândim şi să construim împreună pentru că este interesul nostru comun ca acest oraş să se dezvolte şi să ne simţim mai bine aici. Acest lucru nu depinde doar de mine, depinde în aceeaşi măsură şi de cetăţenii acestui oraş, de felul în care se raportează la proiectele Primăriei, de felul în care împreună reuşim să realizăm lucruri mari”, spune Antal Árpád.

În acest sens, Primăria Sfântu Gheorghe va organiza mai multe consultări ale locuitorilor, prima dintre ele fiind în desfăşurare până pe 29 ianuarie. Este vorba despre consultarea tinerilor privind percepţia acestora faţă de problemele importante din oraş şi relaţia cu autorităţile locale. Primarul Antal Árpád a făcut cu această ocazie şi un apel la tineri să răspundă chestionarului care poate fi găsit AICI.

„Vom avea mai multe consultări la nivel de oraş, dar vor fi unele inclusiv la nivel de cartiere, pentru că sunt unele probleme specifice. De prea multe ori aud că în cartierul Ciucului, de exemplu, nu se face ceva şi că ne ocupăm doar de centru. Din acest motiv vrem o comunicare şi o consultare inclusiv la nivel de cartiere să arătăm ce am făcut în zona respectivă şi care sunt planurile pentru perioada următoare”, a mai spus Antal Árpád.

În ceea ce priveşte unul dintre planurile mari pentru următoarea perioadă, pe 16 februarie expiră termenul până la care constructorii pot depune oferte pentru realizarea centurii ocolitoare a Municipiului Sfântu Gheorghe. Dacă nu vor fi contestaţii, în toamna acestui an pot începe efectiv lucrările pe acest proiect foarte important al oraşului.

„În acelaşi timp, vom fi atenţi şi la lucrurile mai mici, care sunt importante pentru oameni, zonele din faţa blocurilor, parcări, locuri de joacă, trotuare şamd. Nu vom rezolva toate problemele oraşului nici în următorii patru ani, dar sunt convins că vor fi mai multe realizări decât în ultimii 10 ani la un loc”, a încheiat Antal Árpád.

Primăria Sfântu Gheorghe are câştigate proiecte europene de peste 100 de milioane de euro, care sunt în diferite faze ale implementării, iar anul acesta a început un nou ciclu de finanţare europeană, ceea ce înseamnă noi proiecte pe care municipalitatea le va depune în următoarea perioadă.

Publicitate
banner we radio