Ştiri locale

Anchetă la secția de Oncologie a Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe după ce soția unui pacient s-a plâns de comportamentul a doi medici

Comisia de Etică a Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe a demarat o anchetă după ce aparținătoarea unui pacient a reclamat că două dintre cadrele medicale ale secției de Oncologie au avut un comportament inadecvat.

Femeia susține că totul a început în luna iulie a acestui an, după ce soțul ei a fost internat timp de 3 săptămâni la Sfântu Gheorghe pentru o pneumonie, și ulterior a ajuns la o unitate medicală din Cluj unde în urma unei biopsii a aflat că are cancer pulmonar în stadiul 4.

Publicitate

Trimis înapoi la Sfântu Gheorghe pentru a fi luat în evidență, bărbatul s-ar fi lovit de lipsa de empatie a medicului curant care i-ar fi dat de înțeles că nu mai are șanse de supraviețuire. Mai mult, medicul ar fi avut o ieșire nervoasă când a aflat că pacientul intenționează să se interneze pentru tratament la Cluj.

Întreaga poveste a fost relatată într-un grup pe Facebook (click AICI)

Conducerea Spitalului i-a avertizat prin notificare scrisă pe cei doi specialiști

Într-o conferință de presă, managerul Spitalului, Andras-Nagy Robert a precizat că în urma anchetei, cei doi medici oncologi au primit avertismente scrise, prin care li s-a atras atenția ca pe viitor să adopte un comportament politicos, empatic și liniștitor, dar decisiv, în relația medic-pacient.  

„Vreau să fac o precizare vizavi de o plângere făcută de aparținătoarea unui pacient, în prima fază pe rețelele de socializare, și apoi ne-a fost transmisă și nouă, Spitalului, prin care aceasta i-a acuzat de comportament inadecvat pe doi dintre medicii noștri specialiști în Oncologie medicală. La fel ca toate reclamațiile care ne-au fost transmise, am cercetat cele semnalate cu această ocazie prin plângerea de față. În urma deciziei Consiliului de Etică, conducerea Spitalului i-a avertizat prin notificare scrisă pe cei doi specialiști în cauză și, în același timp, a atras atenția asupra importanței și necesității respectării regulilor nescrise în relațiile interumane; să caute căile de comunicare pentru o abordare politicoasă, empatică, dar decisivă, și în același timp liniștitoare în relația medic-pacient. Să evite situațiile care pot crea erori în comunicare și neînțelegere”, a precizat managerul spitalului, Andras-Nagy Robert.

„Nu a fost constatată nicio abatere din punct de vedere medical. Ambii specialiști au acționat corect și legal”

Acesta și-a cerut scuze public, în numele Spitalului, față de persoanele implicate în incident, însă a subliniat că în urma anchetei s-a stabilit că cei doi medici specialiști au acționat „corect și legal”.

„În cadrul anchetei nu a fost constatată nicio abatere din punct de vedere profesional, medical, ambii specialiști au acționat corect și legal, respectând ghidurile, protocoalele internaționale și indicațiile terapeutice aprobate de Ministerul Sănătății. Sunt doi medici foarte bine pregătiți profesional, atât pe partea medicală, cât și pe cea legislativă. Pe această cale, conducerea Spitalului își cere scuze față de cei implicați. Transmitem regretele noastre vizavi de cele întâmplate”, a mai spus managerul unității medicale.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio