Ştiri locale

Amenzi totale de 130.000 de lei date de Garda de Mediu Covasna într-o singură lună. O primărie din județ, sancționată cu 15.000 de lei

Garda de Mediu Covasna a aplicat, în luna aprilie a acestui an, 13 amenzi în valoare totală de 130.000 lei, în urma celor 35 de inspecții desfășurate pe raza județului.

În plus, pentru lipsa actelor de reglementare pe linia protecției mediului, comisarii au dispus suspendarea activității a două societăți – un producător de mobilă din Târgu Secuiesc și un centru de dezmembrări auto aflat în curtea unui bărbat din localitatea Imeni, unde au fost descoperite 23 de autoturisme scoase din uz.

Publicitate

Comisarul șef Lucian Cândea ne-a precizat că una dintre societățile pentru care s-a dispus suspendarea activității până la intrarea în legalitate a dat în judecată Garda de Mediu Covasna.

N-au scăpat de sancțiuni nici autoritățile locale. Primăriei Bățani i-a fost aplicată amenda maximă prevăzută de lege, respectiv 15.000 de lei, în urma unei sesizări conform căreia pe raza localității se depozitau ilegal deșeuri amestecate, din construcții, menajere sau cauciucuri.  

„În luna aprilie au fost aplicate 13 sancțiuni principale, pentru dezmembrări, au fost pe fondul de mediu, pentru evidenţa gestiunii deşeurilor, pentru abandonare de deşeuri, printre altele a fost sancţionată şi Primăria Băţani (…) S-a dispus și suspendarea activității la o societate din Imeni, pentru lipsa actelor de reglementare pentru activitatea de dezmembrare, și la Târgu Secuiesc, pentru fabricare de mobilă, la fel, fără acte de reglementare. Una dintre societăţi ne-a dat în judecată, rămâne de văzut ce decide judecătorul”, ne-a explicat șeful Gărzii de Mediu Covasna.

Amenzi usturătoare au fost aplicate și pentru transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase, numai în ultima săptămână a lunii aprilie fiind aplicate două sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei, după ce Primăriile Bodoc și Covasna le-au declarat război persoanelor care aruncă gunoaie în natură.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio