Ştiri locale

Amenzi în valoare totală de 6.000 lei în ultimele zile pentru ilegalităţi silvice în judeţul Covasna

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, a organizat și executat în perioada 11-16 iulie 2019, împreună cu personal silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov – Garda Forestieră Covasna și Ocolului Silvic Tălișoara, o acțiune de prevenire și combatere a faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.

Acest tip de activități sunt desfășurate în asumarea responsabilităților instituționale ce revin inspectoratului la nivelul județului Covasna, conform programele naţionale privind prevenirea si combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos – „Scutul Pădurii” și parte a efortului corelat al instituțiilor din alte domenii conexe precum mediu, agricultură și dezvoltare rurală, energie, educație, turism. Astfel, în conformitate cu viziuniea Strategiei Forestiere Naționale 2018 – 2027, “O Românie în plină dezvoltare în care sectorul silvic contribuie la bunăstarea oamenilor într-un mod durabil din perspectivă economică, socială și de mediu” polițiștii contribuie la prezervarea domeniului silvic și armonizarea funcțiilor pădurii cu cerințele prezente și viitoare ale societății românești prin gestionarea durabilă a resurselor forestiere naționale.

Publicitate

Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, structură cu atribuții în domeniu, în baza planurilor de acțiune proprii și împreună cu personal silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov – Garda Forestieră Covasna și Ocolului Silvic Tălișoara, a efectuat activități specifice pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și a comunei Ghelința, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic. Cu această ocazie au fost legitimate 14 persoane, 7 autovehicule au fost controlate și 2 operatori economici au fost verificați, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 lei, iar 4,12 mc cherestea speciile fag și cireș au fost confiscați, în valoare totală de 4.960,84 lei.

În cadrul acestor activități, la data de 11 iulie 2019, s-a constatat că un bărbat de 53 ani din comuna Ghelința, proprietar al unei stâne de animale (ovine și bovine), în perioada 23 iunie – 11 iulie 2019, a trecut cu animalele domestice prin fondul forestier Ghelința , fără a avea aprobările legale în acest sens. Față de cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1.000 lei.

În data de 16 iulie 2019, s-a efectuat un control la sediul și depozitul de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale din municipiul Sfântu Gheorghe, iar în urma comparării stocurilor faptice cu cele scriptice a rezultat un plus de material lemnos în depozit de 3,84 mc cherestea specia fag și respectiv de 0,28 mc cherestea specia cireș, pentru care reprezentantul societății, nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

De asemenea, s-a constatat faptul că societatea nu a respectat prevederile legale de a verifica veridicitatea codurilor unice, prin interogarea aplicaţiei SUMAL, a mai multor avize de însoțire materiale lemnoase și totodată nu a respectat dispozițiile legale cu ocazia întocmirii a unor avize de însoțire pentru transportul de materiale lemnoase. Având în vedere cele constatate, operatorului economic în cauză i-au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei și s-a dispus confiscarea cantității totale de 4,12 mc cherestea speciile fag (3,84 mc) și cireș (0,28 mc), în valoare totală de 4.960,84 lei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice în vederea stabilirii provenienței materialului lemnos.

(IPJ Covasna / Compartimentul Relaţii Publice)

Publicitate
banner we radio