Amenzi de peste 153.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Covasna în luna mai
Pe parcursul lunii mai, comisarii Gărzii de Mediu Covasna au derulat 56 de controale pe raza județului, în urma cărora au fost aplicate două avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 153.500 lei. Principalele nereguli constatate au fost lipsa sau nerespectarea actelor de reglementare din punct de vedere al mediului, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, transportul deşeurilor fără a deţine formulare de încărcare/descărcare, arderea sau depozitarea deşeurilor pe spaţii neautorizate, transportul peste cursul de apă sau depozitarea materialelor lemnoase în albia pârâului și neasigurarea colectării separate a deşeurilor.
Totodată, o persoană care deversa ape uzate menajere într-un șanț pentru colectarea apelor pluviale, aflat pe raza comunei Moacșa, a fost amendată cu 3.000 de lei.
Majoritatea inspecțiilor derulate pe parcursul lunii mai, respectiv 40, au fost planificate, alte 3 au fost pentru rezolvarea unor reclamații, 4 au fost dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, 8 inspecții au fost derulate împreună cu alte instituții cu atribuții de control, iar o inspecție a fost derulată în urma autosesizării comisarilor.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de la începutul anului și până în prezent se ridică la 439.500 lei.
„În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024, comisarii Gărzii de Mediu Covasna au efectuat un număr de 255 inspecții planificate şi neplanificate (…) Ca urmare a acțiunilor de control realizate, au fost aplicate 45 sancțiuni principale, respectiv 10 avertismente şi 35 amenzi contravenționale”, au transmis reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă mai precizează că, în urma neregulilor constatate, activitatea a trei societăți a fost suspendată.
(Ioana Ardeleanu)