Ştiri locale

Amenzi de aproape 470.000 lei aplicate de Garda de Mediu Covasna în primele 5 luni ale anului

Garda de Mediu Covasna a aplicat, până la finalul lunii mai, amenzi în valoare totală de 469.900 de lei, în urma neregulilor constatate pe durata controalelor desfășurate pe raza județului, iar activitatea a 5 firme a fost suspendată.

Numai în luna mai, comisarii de Mediu au aplicat amenzi care însumează 111.900 de lei, principalele nereguli constatate fiind lipsa actelor de reglementare pe linia protecției mediului, neasigurarea colectării separate a deșeurilor, lipsa evidenței gestiunii deșeurilor, abandonarea,  eliminarea prin ardere, sau transportarea deșeurilor fără actele necesare şi nerealizarea măsurilor trasate cu prilejul controalelor precedente.

Publicitate

De la începutul acestui an, cele două echipe de comisari au desfășurat, în total, 137 de inspecții, dintre care 56 pentru verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare, 31 dispuse de Comisariatul General, 22 în urma unor sesizări, 6 în urma unor autosesizări, 9 inspecții derulate împreună cu alte autorități, două pentru verificarea măsurilor impuse în urma unor controale derulate anterior, 10 inspecții planificate și o inspecție pentru investigarea unui accident sau incident cu potențial impact asupra mediului.

„Ca urmare a acțiunilor de inspecții realizate, au fost aplicate (…) 23 de avertismente şi 38 amenzi contravenționale, în valoare totală de 469.900 lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a 5 societăți”, se arată într-un comunicat al instituției.

Aceeași sursă precizează că inspecțiile realizate au avut ca prioritate verificarea sesizărilor, a respectării condițiilor impuse în actele de reglementare, respectiv a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare.

Amintim că tot în luna mai, un bărbat în vârstă de 48 de ani din localitatea Brețcu a fost amendat cu 20.000 de lei – maximul prevăzut de lege în cazul persoanelor fizice, după ce comisarii de Mediu au descoperit că acesta „colecționa” în grădina sa mai multe deșeuri. În urma controlului au fost descoperite, printre altele, plastice, cartoane, textile, ambalaje și fier, pe care bărbatul avea obligația să le transporte la un operator autorizat.

Întrucât nu avea posibilitatea să transporte singur deșeurile, Garda de Mediu a solicitat sprijinul Primăriei pentru ca gunoaiele să fie ridicate din curtea bărbatului.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio