Ştiri locale

Alessia, What’s Up și Lorenna, printre artiștii invitați la a doua ediție a Festivalului Vălenilor. Program complet

Primăria Valea Mare a făcut publice numele artiștilor care vor concerta în acest an, la cea de a doua ediție a Festivalului Vălenilor, programat să aibă loc în perioada 16-17 septembrie, în zona de picnic a comunei.

Printre artiștii care vor urca pe scenă în cele două zile ale evenimentului se numără Alessia, What`s Up și Lorenna, dar și formația Greek4U din București, care interpretează muzică de petrecere grecească, și cântărețul Marius Ciprian Pop. Organizatorii promit programe pentru toate vârstele, concerte și focuri de artificii.

Publicitate

„La Valea Mare se anunță din nou sărbătoare. Ediția a II-a a Festivalului Vălenilor vă oferă timp de două zile manifestări diverse pentru toate vârstele, concerte, focuri de artificii! Vă așteptăm cu brațele deschise alături de noi, să descoperim frumusețea vieții de la țară, a jocului, a cântecului și a bunătăților locale. Vă invităm să ne urmăriți activitatea pentru a afla programul evenimentului, prezentarea tuturor artiștilor și diferitele surprize pregătite pentru dumneavoastră! Scopul este unul singur: să ne simțim bine, împreună!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Valea Mare.

Prima ediție a Festivalului Vălenilor a fost organizată în luna septembrie a anului trecut, la vremea respectivă autoritățile locale exprimându-și speranța că evenimentul va deveni o tradiție, având în vedere că localnicii nu au avut până la vremea respectivă o sărbătoare a lor.

Printre invitații speciali ai primei ediții s-a numărat și cântăreața Amna.

Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local Valea Mare, împreună cu Asociația „Din suflet pentru văleni”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio