Ştiri locale

AFCN finanțează cu aproape 170.000 de lei Festivalurile EVA Filmmakers și DbutanT de la Sfântu Gheorghe

EVA Filmmakers Fest, primul festival din România dedicat în exclusivitate femeilor care activează ca regizor de film, va fi organizat și în acest an la Sfântu Gheorghe, evenimentul fiind la a doua ediție.

Proiectul a primit o cofinanțare în valoare de aproape 85.000 de lei din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), iar Festivalul va fi organizat de Cinematograful „Arta” și Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe la finalul lunii septembrie.

Publicitate

„În septembrie va avea loc a doua ediție EVA Filmmakers Fest, un festival dedicat femeilor regizor de film, care este în coproducție cu Casa de Cultură Kónya Ádám prin Cinema Arta. A fost invenția noastră comună, director de programe este Endre Lázár-Prezsmer, cu el am făcut și prima ediție și a ieșit foarte bine. Festivalul va avea loc la finalul lunii septembrie, dar încă nu știm data exactă. Depinde de foarte mulți factori externi, inclusiv de programarea în corelare cu celelalte festivaluri de film, ca să nu ne suprapunem, de exemplu cu Astra Film Fest de la Sibiu sau cu ce mai poate apărea între timp. E foarte important să avem o perioadă dedicată la care invitații să poată să fie prezenți la Sfântu Gheorghe”, ne-a declarat managerul TAM, Anna-Maria Popa.

Tot în luna septembrie, în cadrul Festivalului DbutanT, la Constanța va fi organizată o tabără de creație la care vor lua parte 6 mentori internaționali. Ajuns la a 7-a ediție, Festivalul – concurs se va desfășura în perioada 17-23 octombrie și va fi dedicat de această dată debutului în scenografie.

„Și anul acesta Festivalul DbutanT îl realizăm în coproducție cu Teatrul de Stat din Constanța, pentru că este un parteneriat deja de durată, la care ținem foarte mult. Și acest festival a primit finanțare de la AFCN, fără de care ne-ar fi fost foarte greu, dar spre deosebire de alți ani avem și alți parteneri care s-au adăugat recent listei. Consiliul Județean Covasna este unul dintre partenerii de tradiție, însă a venit și Institutul Goethe din București alături de noi, precum și Centrul Cultural Austriac. Acești doi parteneri sunt pentru prima oară în echipa DbutanT. Vom avea timp de o săptămână un workshop, o tabără de creație în Constanța, care va avea loc în septembrie, și care se va finaliza cu o expoziție și cu un set de instalații pe care le construiesc participanții în tabără, alături de cei 6 mentori internaționali pe care îi aducem special în acest scop. Varianta clasică a festivalului va avea loc la Sfântu Gheorghe în perioada 17-23 octombrie”, ne-a spus managerul Anna-Maria Popa.

DbutanT este singurul festival din țară care se adresează artiștilor debutanți. Ediția de anul trecut a fost organizată într-un format nou și complex, fiind consacrată regizorilor dar și dramaturgilor. Această din urmă secțiune a fost adăugată în premieră, putând participa orice persoană, indiferent de vârstă, condiția fiind ca piesele înscrise în concurs să nu fi fost montate niciodată pe o scenă profesionistă din România.

„Nu mai e mult și mai e foarte mult de lucru, între timp orașul este foarte efervescent, se întâmplă enorm de multe proiecte și activități culturale, să nu uităm de Festivalul PulzArt care, la fel, va fi în toamnă și a trebuit cumva să ne înțelegem toți organizatorii de evenimente din oraș ca să nu se suprapună datele. Începând cu luna septembrie și până în noiembrie cred că vom avea săptămânal festivaluri și activități culturale (…) Chiar sunt încrezătoare că vom avea o ediție excepțională anul acesta pentru că avem tot ce ne trebuie ca să iasă foarte bine”, a mai spus managerul TAM.

Eva Filmmakers Fest și Festivalul – concurs DbutanT au primit în acest an fiecare câte o finanțare în valoare de 85.000 de lei din partea Administrației Fondului Cultural Național, fiind sumele maxime alocate proiectelor câștigătoare.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio