Ada Milea, Gabriela Adameșteanu şi Marius Chivu, printre invitaţii celei de-a treia ediţii SepsiBook
Pregătirile pentru cel mai așteptat eveniment livresc al anului în județul Covasna, Târgul de Carte și Festivalul de Literatură Contemporană SepsiBook, ediția a III-a, sunt aproape încheiate. În cadrul unei conferințe de presă, desfășurate vineri, 22 martie, la Biblioteca Județeană „Bod Péter” au fost anunțați primii invitați confirmați: Gabriela Adameșteanu, Marius Chivu, Adina Rosetti, Ada Milea și Bobo Burlăcianu sunt doar câțiva dintre autorii și artiștii prezenți la Arena Sepsi în perioada 23 – 26 mai.
Cea de-a III-a ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook a prins deja contur. Ca și în primele două ediții, în spațiul de la Arena Sepsi, pe lângă standurile editurilor participante, vor fi amplasate o scenă mare, un podium, AdoleScena și Universul Copiilor, în care vor avea loc evenimente culturale și de divertisment pentru toate vârstele și preferințele, însă nu vor lipsi nici ofertele culinare.
Spre deosebire de anul trecut, când numărul mare de evenimente conexe a făcut ca publicul să nu se poată bucura în tihnă de programul târgului, anul acesta numărul de evenimente a fost redus cu aproximativ o treime. „Încercăm să avem un program puțin mai aerisit decât în anii precedenți, când am avut și 90 de programe și a fost destul de greu pentru public să participe la toate. Deci, anul acesta, vom avea în jur de 60 de programe ”, a declarat Szonda Szabolcs, directorul Bibliotecii Județene „Bod Péter”, care a precizat totodată că, prin intermediul târgului de carte SepsiBook, organizatorii urmăresc să aducă în fața publicului covăsnean o neîntreruptă actualitate livrescă.
La ediția de anul trecut au participat peste 7500 de vizitatori, însă sperăm ca numărul vizitatorilor să crească în 2024. Prin organizarea SepsiBook „sperăm că putem localiza mai bine atât orașul nostru, dar și evenimentul nostru, pe harta evenimentelor din întreaga țară ”, conform declarației viceprimarului Vargha Fruzsina, în cadrul conferinței de presă organizate vineri, 22 martie, cu scopul de a anunța programul târgului de carte SepsiBook, ediția a III-a.
Astfel, invitata de onoare a ediției de anul acesta a SepsiBook va fi Gabriela Adameșteanu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare din România, ale cărei cărți au fost traduse în peste 16 limbi. La SepsiBook, aceasta va participa atât la festivitatea de deschidere, în compania scriitorului maghiar Nádas Péter, de asemenea invitat de onoare al evenimentului, cât și la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul literar Adrian Lăcătuș. La SepsiBook va fi prezentă și traducătoarea în limba maghiară a mai multor cărți ale Gabrielei Adameșteanu, Koszta Gabriella.
În programul celei de-a III-a ediții a SepsiBook este inclusă și prezentarea celei mai noi reviste de cultură, „Matca”, apărută recent pe piața din România, care va ajunge la publicul covăsnean prin intermediul redactorului-șef al publicației, Demény Péter, dar și al scriitorului Marius Chivu, a cărui cea mai recentă carte va fi de asemenea prezentată cu această ocazie.
Un eveniment editorial de neratat este lansarea, în prezența autoarei, a traducerii maghiare a cărții „Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” a Alinei Nelega, cea care, de decenii, se implică și în viața teatrală din România.
De asemenea, cei prezenți la Arena Sepsi, în perioada 23-26 mai, vor avea prilejul să vadă expoziția fotografică a lui Liviu Stănescu, cel care a călătorit în 105 țări, s‑a îmbolnăvit de febră tifoidă într-o călătorie în Iran și, salvat ca prin urechile acului, a reușit să cuprindă o bună parte din peripețiile sale în volumul Am fost la capătul lumii (2023). Această expoziție de fotografie este realizată în parteneriat cu Galeria Galateca din București.
Cum era și firesc, la târgul de carte vor avea loc evenimente destinate deopotrivă adolescenților și copiilor. Un invitat care îi va surprinde plăcut pe cei mici este Alex Moldovan, autorul volumului Olguța și un bunic de milioane, care a fost bestseller în limba română și a fost tradus și în limba maghiară. Astfel, autorul va avea două întâlniri cu publicul, una în limba română și una în limba maghiară.
O altă personalitate invitată la ediția de anul acesta a târgului de carte este Adina Rosetti, scriitoare și jurnalistă, autoare a cărții pentru copii Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu, căreia i-au fost decernate Premiul „Carte pentru copii” la „Cele mai frumoase cărți din România 2015” și Premiul „Cea mai bună carte pentru copii și tineret” la Gala industriei de carte „Bun de Tipar” 2015. Fiecare elev de clasa I. din Sfântu Gheorghe va primi cadou această carte a Adinei Rosetti din partea Bibliotecii Județene „Bod Péter” și a Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, în cadrul programului „La drum cu lectură”. La realizarea programului pentru copii și adolescenți va contribui și De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți, o organizație profesională înființată în anul 2018, care promovează literatura română contemporană pentru copii, susține creatorii și facilitează accesul copiilor din mediile defavorizate la cărți și povești și care se alătură evenimentului editorial de la Sfântu Gheorghe în acest an, prin prezența la acesta a autoarelor Luminița Corneanu, Brândușa Luciana Grosu și Adina Rosetti.
Între evenimentele artistice din programul târgului de carte, marcant se anunță a fi Concert’n 3, susținut de Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Alex Neagu. Pe scena de la SepsiBook, Ada Milea va susține și concertul pentru copii Apolodor după Gellu Naum, cu Dorina Chiriac, Radu Bânzaru și Alex Neagu.
Conform informațiilor transmise de coordonatorul festivalului Gombos Zoltán, la ediția de anul acesta participă 40 de edituri, distribuite în 34 de standuri. Între acestea, oferte de carte în limba română vor fi la standul librăriei Cărturești, cel al Fundației „Camil Petrescu” sau la Editura Arco Iris, însă în târg va exista și ofertă de carte în limba engleză.
Pe lângă expoziția fotografică semnată de Liviu Stănescu, vor mai fi incluse și alte expoziții care vor fi anunțate ulterior. Între cele deja stabilite, extrem de atractive se anunță a fi două expoziții interactive, aduse la Sfântu Gheorghe de Institutul Goethe din București.
Urmând învățătura celebrului dicton latin „minte sănătoasă în corp sănătos”, organizatorii SepsiBook împreună cu Asociația Fitness Tribe vor premia persoanele care vor reuși să alerge în data de 25 mai din centrul orașului, de la literele #SEPSI, până la Arenă. Un concurs interesant, care se derulează în online până la data de 12 aprilie, este și BookFace, al cărui regulament este disponibil pe site-ul sepsibook.ro, și la care sunt invitați să participe toți iubitorii de carte.
Faptul că târgul de carte SepsiBook crește de la o ediție la alta este demonstrat nu doar de diversitatea de programe și evenimente culturale, ci și de susținerea financiară de care se bucură. Astfel, pe lângă sprijinul financiar acordat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna, ediția de anul acesta a primit un sprijin financiar de 132 mii lei și din partea Administrației Fondului Cultural Național – AFCN.
Târgul de Carte și Festivalul de Literatură Contemporană SepsiBook este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna, Biblioteca Județeană „Bod Péter”, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Asociația Culturală „Mikes Kelemen” și Asociația Susținătorilor Bibliotecii „Bod Péter”.
(Sursa: comunicat de presă)