Ştiri locale

Activitatea a două societăți a fost suspendată de Garda de Mediu Covasna în urma unor controale

Valoarea amenzilor aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Covasna pe parcursul lunii iunie se ridică la 118.000 de lei, iar activitatea a două societăți a fost suspendată, în urma neregulilor constatate în timpul celor 54 de inspecții derulate pe raza județului, potrivit unui comunicat al instituției. Comparativ cu luna mai, atât valoarea amenzilor, cât și numărul sancțiunilor au fost mai mici, fiind aplicate 3 avertismente și 9 amenzi, față de 11 amenzi în valoare totală de 153.500 lei aplicate cu o lună în urmă.

Reprezentanții instituției au transmis că în luna iunie au fost derulate 27 de inspecții planificate, două în urma unor reclamații, 18 împreună cu alte autorități cu atribuții de control, două pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, câte una pentru identificarea de obiective noi, verificarea realizării măsurilor dispuse și a modului în care sunt respectate condiţiile impuse în actele de reglementare, iar alte două controale neplanificate tematic au fost dispuse de Comisariatul General.  

Principalele nereguli au fost: nerespectarea actelor de reglementare, nedepunerea declaraţiei la fondul pentru mediu, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, transportul deşeurilor fără a deţine formulare de încărcare/descărcare, neasigurarea colectării separate a deşeurilor, depozitarea deşeurilor pe spaţii neautorizate sau eliminarea acestora prin ardere, transportul sau depozitarea materialului lemnos peste cursul de apă sau în albia pârâului și deversarea apelor uzate în apele subterane.

Amintim că la începutul lunii trecute, o firmă din Baraolt, profilată pe colectarea deșeurilor nepericuloase, a fost amendată cu 50.000 de lei în urma unui control planificat, pe durata căruia comisarii de Mediu au constatat o serie de neconformități în ceea ce privește respectarea condițiilor impuse de autorizația de mediu. Pe terenul operatorului se aflau mai multe autoturisme dezmembrate, precum și piese  provenite din această activitate.

Tot luna trecută, o firmă din Sfântu Gheorghe, profilată pe colectarea deșeurilor nepericuloase, a fost amendată cu 17.000 de lei în urma unui control pe durata căruia s-a descoperit că operatorul economic nu depozita corespunzător deșeurile. Pe terenul firmei, aflat pe strada Energiei, au fost descoperite, printre altele, mormane de fiare, diverse recipiente și resturi provenite din dezmembrări.

(Ioana Ardelenau)

Publicitate
banner we radio