Info Trafic

Acțiunea Blocada pe șoselele din toată ţara: sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi

Peste 450 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în cadrul acţiunii Blocada, iar cele mai multe dintre acestea, 247, pentru depăşirea vitezei legale, transmite News.ro.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat faptul că peste 4.500 de poliţişti şi jandarmi au acţionat sâmbătă, în cadrul acţiunii Blocada, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 534 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 9.474 de autovehicule şi legitimate 14.868 de persoane. Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 5.402 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 242 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 34 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 459 de permise de conducere, dintre care 45 pentru alcool şi 247 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 207 certificate de înmatriculare.

Publicitate
banner we radio