Info Trafic, Ştiri locale

Accident cu 3 victime pe Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe

Trei persoane au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier produs vineri dimineață, în jurul orei 09:30, pe Strada Lunca Oltului, în Sfântu Gheorghe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna, slt. Marius Tolvaj, ne-a precizat că la fața locului s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ, toate cele trei persoane fiind transportate la spital.

„Sunt două mașini implicate în care erau 3 persoane: două în unul dintre autoturisme și șoferul celeilalte mașini. Din mașina cu două persoane o femeie era încarcerată, a fost extrasă de către colegii de la descarcerare, conștientă. A fost transportată la spital întrucât acuza dureri lombare. Șoferul care se afla cu ea în mașină avea răni ușoare, i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, iar șoferul celeilalte mașini a refuzat inițial examinarea, dar până la urmă toate cele 3 persoane au fost transportate la spital. Două cu o ambulanță SAJ și alta cu ambulanța SMURD”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna.

Potrivit IPJ Covasna, accidentul s-a produs la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, în zona Arenei Sepsi, după ce o conducătoare auto a ieșit din parcare fără să se asigure, intrând în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar. Polițiștii fac în continuare cercetări, iar traficul în zonă se desfășoară dirijat, pe un fir alternativ.

(Ioana Ardeleanu)

Foto: covasnamedia.ro

banner we radio