Info Trafic

Accident cu 3 răniţi între Ghidfalău şi Valea Crişului. Printre victime, un copil de 6 ani

Pompierii și paramedicii covăsneni au intervenit joi la un accident rutier pe DN 12, în judeţul Covasna, la intersecţia dintre localităţile Ghidfalău şi Valea Crişului, produs între două autoturisme.

3 victime, printre care şi un copil de 6 ani, au fost transportate la spital, iar un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani a suferit răni grave la coloana vertebrală, potrivit ISU Covasna.

„Într-una dintre maşini se afla şi un minor de 6 ani, împreună cu mama lui, iar în cealaltă un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, toţi 3 au fost transportaţi la spital, bărbatul în vârstă e mai grav, are leziuni la coloană”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Potrivit acestuia, pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor iar victimele au fost transportate la spital cu o ambulantă SMURD și una SAJ.

banner we radio