
Accident ciudat la Sfântu Gheorghe. O maşină a ajuns la locul de joacă din Parc, unde s-a oprit într-un copac
Un accident ciudat şi inedit a avut loc sâmbătă la Sfântu Gheorghe. Din primele informaţii, se pare că o maşină care cobora de pe strada Victor Babeş spre strada Gabor Aron, deasupra Parcului, nu s-a mai putut opri.
După ce a coborât cele două niveluri de trepte ale Parcului, maşina s-a oprit într-un copac din marginea locului de joacă pentru copii.
Conform IPJ Covasna, “deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 41 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victor Babeş în direcția străzii Gabor Aron, a pierdut controlul autovehiculului si s-a oprit intr-un copac din Parcul Elisabeta.
În urma evenimentului rutier conducătorul auto a fost rănit și a fost transportat, în stare conștientă la o unitate medicală pentru îngrijiri.
În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”
Foto: Facebook / Angyalka Annamary
