
A început campania de vaccinare antirabică a câinilor și pisicilor
Campania de vaccinare antirabică, derulată anual de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) în perioada octombrie-februarie, este obligatorie, proprietarii riscând sancțiuni de până la 1.200 de lei dacă nu își imunizează animalele.
Conducerea DSVSA Covasna, dr. Sikó-Barabási Sándor a precizat că în ultimii doi ani pe teritoriul județului Covasna nu au fost semnalate cazuri de rabie, fapt ce se datorează, printre altele, procentului ridicat al animalelor vaccinate de medicii veterinari, dar și faptului că proprietarii au înțeles necesitatea realizării acestor acțiuni.
„În ultimii șase ani s-au realizat vaccinările antirabice ale carnasierelor sălbatice (în special la vulpi) prin administrarea de momeli vaccinale. Menționăm faptul că acum 5-6 ani rabia a fost diagnosticată destul de frecvent la vulpi, câini, pisici, și chiar la bovine și viezure. În cazul apariției bolii la carnasiere, aceasta este transmisibilă prin mușcătură la om și poate produce moartea acestuia în cazul în care nu se efectuează vaccinarea într-o fază incipientă”, a mai precizat dr. Sikó-Barabási Sándor.
Sancțiuni de până la 1.200 de lei pentru proprietarii care nu își vaccinează antirabic animalele
Vaccinarea profilactică antirabică a câinilor, pisicilor, dihorilor domestici, câinilor de stână, animalelor din adăposturi speciale, precum şi a animalelor sălbatice din grădini zoologice şi alte spaţii în care acestea sunt adăpostite, este obligaţia proprietarilor şi a deţinătorilor de animale, persoane fizice sau juridice.
Costul vaccinului și manopera în cazul câinilor sunt suportate din bugetul DSVSA, toate celelalte cheltuieli (deplasare, instrumentar, consultanță, tratamentul antiparazitar obligatoriu și întocmirea actelor) sunt suportate de către proprietar.
În cazul pisicilor, bugetul DSVSA acoperă doar costul vaccinului, toate celelalte cheltuieli fiind suportate de către proprietar.
Potrivit prevederilor legale, proprietarii sau deținătorii de câini, persoane fizice sau juridice, care nu și-au microcipat câinii riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei, iar pentru nevaccinarea antirabică a acestora, legea prevede sancțiuni cuprinse între 600 și 1.200 de lei.
De asemenea, abandonarea sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului constitue infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau cu amendă penală de la 1.000 la 10.000 lei și confiscarea animalelor.
În perioada următoare inspectorii DSVSA Covasna vor verifica realizarea vaccinărilor antirabice la carnasierele domestice și vor aplica sancțiuni contravenționale în caz de neconformare.