Femeie atacată de urs pe o stradă din Zălan, comuna Bodoc, în timp ce își ducea copilul la școală

O femeie a ajuns la spital, joi dimineață, în jurul orei 07:50, după ce a fost atacată de un urs pe o stradă din satul Zălan, comuna Bodoc, în timp ce se îndrepta spre școală alături de copilul său. Incidentul s-a petrecut în partea de sus a localității, în zona cunoscută de localnici sub denumirea de Bencefalva.

Prezența animalului în sat fusese semnalată primarului cu puțin timp înainte de atac, astfel că forțele de intervenție se aflau deja în alertă. Femeia și copilul se deplasau pe stradă în momentul în care au observat că animalul sălbatic se apropie. Copilul a reușit să se refugieze rapid în curtea unui vecin, în timp ce mama a fugit în direcția opusă pentru a se salva. Ursul s-a repezit însă după ea și a doborât-o din spate. Femeia nu a suferit mușcături, însă a fost grav rănită de ghearele animalului, având leziuni profunde în zona coapsei, a șoldului și pe brațe, deși purta o geacă groasă.

La auzul strigătelor de ajutor, localnicii au ieșit imediat pe uliță. La fața locului au sosit în scurt timp echipajele medicale, primarul, reprezentanții asociației de vânătoare, medicul veterinar și jandarmii. Personalul medical i-a acordat victimei primele îngrijiri la fața locului, ulterior aceasta fiind transportată la spital pentru a primi tratament de specialitate și îngrijiri chirurgicale pentru suturarea rănilor.

După atac, ursul a fugit spre o livadă din apropiere și nu a mai fost găsit, în ciuda căutărilor declanșate imediat. În perimetrul respectiv a fost montată o capcană dotată cu hrană, iar paznicii de vânătoare monitorizează zona.

Primarul comunei Bodoc, Fodor István, e decis să împuște orice urs care apare pe străzile comunei Bodoc, indiferent de mărime, vârstă, greutate.

„Eu nu stau să tranchilizez și să relochez niciun urs. Dacă este pe stradă, în localitate, va fi împușcat direct. Nu putem sta la nesfârșit să ascultăm de ONG-uri și să lăsăm urșii să ne omoare. Nu se poate așa ceva. Nu avem în țara asta un ministru, un decident la ministerul Mediului care să asculte și de noi, cei din satele de munte și care să înțeleagă această situație foarte gravă. Urșii dominanți ocupă teritorii foarte mari în păduri, iar ceilalți vin în localități, în livezi, în porumb, pe terenuri agricole. Eu îmi asum această decizie, de a împușca orice urs care intră în localitate”, spune primarul pentru Covasna45.

Primarul a precizat că este vorba, cel mai probabil, despre un exemplar tânăr, de aproximativ 3-4 ani, înțărcat și alungat de ursoaică, nesupravegheat și aflat în căutare solitară de hrană. Conform edilului, astfel de exemplare tinere sunt deosebit de periculoase deoarece reacționează instinctiv și pornesc în urmărire dacă văd mișcare sau oameni alergând. Fodor István a explicat că lipsa ghindei și a hranei din păduri, combinată cu finalizarea recoltării porumbului, împinge animalele spre așezările umane, livezile cu mere căzute fiind o atracție directă pentru acestea.

Edilul a atras atenția asupra fenomenului de suprapopulare, subliniind că urșii dominanți ocupă teritorii întinse în fondurile forestiere, alungând exemplarele tinere sau femelele cu 3-4 pui către sate și culturile agricole. În opinia sa, relocarea s-a dovedit o măsură ineficientă, amintind că exemplare tranchilizate, crotaliate și mutate au revenit în comunitățile de unde fuseseră luate, ajungându-se în final tot la eliminarea lor. Fodor István a declarat că își asumă decizia ca orice urs care pătrunde pe străzile sau în gospodăriile din comună să fie împușcat direct, criticând lipsa de reacție și de măsuri ferme din partea Ministerului Mediului în fața riscului direct la care sunt expuse comunitățile locale.

În urma atacului de joi, pentru a preveni alte incidente și pentru a elimina teama părinților de a-și trimite copiii pe jos spre unitățile de învățământ, autoritățile locale au decis ca microbuzul școlar să preia toți elevii din Zălan, inclusiv de pe străzile mai izolate, și să îi transporte direct la cursuri.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate