Program complet Campionatul Mondial de Fotbal: peste 100 de meciuri între 11 iunie – 19 iulie în SUA, Canada, Mexic

A 23-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie. În această vară, fanii sportului rege se vor bucura de 39 de zile de spectacol total pe stadioane din SUA, Mexic și Canada. Un număr record de 48 de echipe s-au calificat la turneul final, unde vor avea loc 104 partide, cel mai mare număr înregistrat vreodată la Cupa Mondială. Mai jos găsiți programul complet al meciurilor, competiţia fiind transmisă la TV în România de Antena 1.

Ediția din această vară a Cupei Mondiale va fi cea mai mare pe care am trăit-o vreodată, cu mai multe echipe decât oricând în cursa pentru cel mai prestigios trofeu din fotbal.

Turneul organizat în SUA, Mexic și Canada va avea la start, pentru prima dată în istorie, 48 de echipe, care vor disputa 104 meciuri în decursul a 39 de zile, dintre care doar 5 vor fi libere (8, 12, 13, 16 și 17 iulie).

Faza grupelor va avea loc în perioada 11-27 iunie, meciul de deschidere urmând a le pune față în față pe Mexic, una dintre gazde, și Africa de Sud. După cele 3 etape din grupe, 32 de echipe se vor califica în 16-imi, fază care se va desfășura în perioada 28 iunie – 3 iulie.

Vor urma optimile, programate între 3 și 7 iulie, sferturile de finală, care vor avea loc pe 9, 10, 11 și 12 iulie, și semifinalele, care se vor juca pe 14 și 15 iulie. Finala mică se va disputa, apoi, pe 18 iulie, iar o zi mai târziu, la New York, va avea loc marea finală.

  • Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Cehia
  • Grupa B: Canada, Bosnia Herțegovina, Qatar, Elveția
  • Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoția
  • Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Turcia
  • Grupa E: Germania, Curaçao, Coasta de Fildeș, Ecuador
  • Grupa F: Olanda, Japonia, Suedia, Tunisia
  • Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă
  • Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay
  • Grupa I: Franța, Irak, Senegal, Norvegia
  • Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania
  • Grupa K: Portugalia, RD Congo, Uzbekistan, Columbia
  • Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama

Faza grupelor: 11-27 iunie

16-imi: 28 iunie – 3 iulie

Optimi: 3-7 iulie

Sferturi de finală: 9-12 iulie

Semifinale: 14-15 iulie

Play-off pentru locul trei: 18 iulie

Finala: 19 iulie

Faza Grupelor

Joi, 11 iunie

  • ora 22:00 » Mexic – Africa de Sud (Mexico City, Grupa A)

Vineri, 12 iunie

  • ora 05:00 » Coreea de Sud – Cehia (Guadalajara, Grupa A)
  • ora 22:00 » Canada – Bosnia (Toronto, Grupa B)

Sâmbătă, 13 iunie

  • ora 04:00 » SUA – Paraguay (Los Angeles, Grupa D)
  • ora 22:00 » Qatar – Elveția (San Francisco, Grupa B)

Duminică, 14 iunie

  • ora 01:00 » Brazilia – Maroc (New York / New Jersey, Grupa C)
  • ora 04:00 » Haiti – Scoția (Boston, Grupa C)
  • ora 07:00 » Australia – Turcia (Vancouver, Grupa D)
  • ora 20:00 » Germania – Curacao (Houston, Grupa E)
  • ora 23:00 » Olanda – Japonia (Dallas, Grupa F)

Luni, 15 iunie

  • ora 02:00 » Coasta de Fildeș – Ecuador (Philadelphia, Grupa E)
  • ora 05:00 » Suedia – Tunisia (Monterrey, Grupa F)
  • ora 19:00 » Spania – Capul Verde (Atlanta, Grupa H)
  • ora 22:00 » Belgia – Egipt (Seattle, Grupa G)

Marți, 16 iunie

  • ora 01:00 » Arabia Saudită – Uruguay (Miami, Grupa H)
  • ora 04:00 » Iran – Noua Zeelandă (Los Angeles, Grupa G)
  • ora 22:00 » Franța – Senegal (New York/New Jersey, Grupa I)

Miercuri, 17 iunie

  • ora 01:00 » Irak – Norvegia (Boston, Grupa I)
  • ora 04:00 » Argentina – Algeria (Kansas City, Grupa J)
  • ora 07:00 » Austria – Iordania (San Francisco, Grupa J)
  • ora 20:00 » Portugalia – RD Congo (Houston, Grupa K)
  • ora 23:00 » Anglia – Croația (Dallas, Grupa L)

Joi, 18 iunie

  • ora 02:00 » Ghana – Panama (Toronto, Grupa L)
  • ora 05:00 » Uzbekistan – Columbia (Mexico City, Grupa K)
  • ora 19:00 » Cehia – Africa de Sud (Atlanta, Grupa A)
  • ora 22:00 » Elveția – Bosnia (Los Angeles, Grupa B)

Vineri, 19 iunie

  • ora 01:00 » Canada – Qatar (Vancouver, Grupa B)
  • ora 04:00 » Mexic – Coreea de Sud (Guadalajara, Grupa A)
  • ora 22:00 » SUA – Australia (Seattle, Grupa D)

Sâmbătă, 20 iunie

  • ora 01:00 » Scoția – Maroc (Boston, Grupa C)
  • ora 03:30 » Brazilia – Haiti (Philadelphia, Grupa C)
  • ora 06:00 » Turcia – Paraguay (San Francisco, Grupa D)
  • ora 20:00 » Olanda – Suedia (Houston, Grupa F)
  • ora 23:00 » Germania – Coasta de Fildeș (Toronto, Grupa E)

Duminică, 21 iunie

  • ora 03:00 » Ecuador – Curaçao (Kansas City, Grupa E)
  • ora 07:00 » Tunisia – Japonia (Monterrey, Grupa F)
  • ora 19:00 » Spania – Arabia Saudită (Atlanta, Grupa H)
  • ora 22:00 » Belgia – Iran (Los Angeles, Grupa G)

Luni, 22 iunie

  • ora 01:00 » Uruguay – Capul Verde (Miami, Grupa H)
  • ora 04:00 » Noua Zeelandă – Egipt (Vancouver, Grupa G)
  • ora 22:00 » Argentina – Austria (Dallas, Grupa J)

Marți, 23 iunie

  • ora 00:00 » Franța – Irak (Philadelphia, Grupa I)
  • ora 03:00 » Norvegia – Senegal (New York / New Jersey, Grupa I)
  • ora 06:00 » Iordania – Algeria (San Francisco, Grupa J)
  • ora 20:00 » Portugalia – Uzbekistan (Houston, Grupa K)
  • ora 23:00 » Anglia – Ghana (Boston, Grupa L)

Miercuri, 24 iunie

  • ora 02:00 » Panama – Croația (Toronto, Grupa L)
  • ora 05:00 » Columbia – RD Congo (Guadalajara, Grupa K)
  • ora 22:00 » Elveția – Canada (Vancouver, Grupa B)
  • ora 22:00 » Bosnia – Qatar (Seattle, Grupa B)

Joi, 25 iunie

  • ora 01:00 » Scoția – Brazilia (Miami, Grupa C)
  • ora 01:00 » Maroc – Haiti (Atlanta, Grupa C)
  • ora 04:00 » Cehia – Mexic (Mexico City, Grupa A)
  • ora 04:00 » Africa de Sud – Coreea de Sud (Monterrey, Grupa A)
  • ora 23:00 » Curacao – Coasta de Fildeș (Philadelphia, Grupa E)
  • ora 23:00 » Ecuador – Germania (New York / New Jersey, Grupa E)

Vineri, 26 iunie

  • ora 02:00 » Japonia – Suedia (Dallas, Grupa F)
  • ora 02:00 » Tunisia – Olanda (Kansas City, Grupa F)
  • ora 05:00 » Turcia – SUA (Los Angeles, Grupa D)
  • ora 05:00 » Paraguay – Australia (San Francisco, Grupa D)
  • ora 22:00 » Norvegia – Franța (Boston, Grupa I)
  • ora 22:00 » Senegal – Irak (Toronto, Grupa I)

Sâmbătă, 27 iunie

  • ora 03:00 » Capul Verde – Arabia Saudită (Houston, Grupa H)
  • ora 03:00 » Uruguay – Spania (Guadalajara, Grupa H)
  • ora 06:00 » Egipt – Iran (Seattle, Grupa G)
  • ora 06:00 » Noua Zeelandă – Belgia (Vancouver, Grupa G)

Duminică, 28 iunie

  • ora 00:00 » Panama – Anglia (New York / New Jersey, Grupa L
  • ora 00:00 » Croația – Ghana (Philadelphia, Grupa L)
  • ora 02:30 » Columbia – Portugalia (Miami, Grupa K)
  • ora 02:30 » RD Congo – Uzbekistan (Atlanta, Grupa K)
  • ora 05:00 » Algeria – Austria (Kansas City, Grupa J)
  • ora 05:00 » Iordania – Argentina (Dallas, Grupa J)
  • Golaverajul general;
  • Numărul total de goluri marcate;
  • Numărul de puncte obținute în meciurile directe;
  • Golaverajul din meciurile directe;
  • Numărul de goluri marcate în meciurile directe;
  • Clasamentul fair-play (cartonașe galbene și roșii);
  • Tragere la sorți organizată de FIFA

16-imi

Duminică, 28 iunie

  • ora 22:00 » 2A vs. 2B (Los Angeles, Șaisprezecime 1)

Luni, 29 iunie

  • ora 20:00 » 1C vs. 2F (Houston, Șaisprezecime 2)
  • ora 23:30 » 1E vs. 3A/B/C/D/F (Boston, Șaisprezecime 3)

Marți, 30 iunie

  • ora 04:00 » 1F vs. 2C (Monterrey, Șaisprezecime 4)
  • ora 20:00 » 2E vs. 2I (Dallas, Șaisprezecime 5)

Miercuri, 1 iulie

  • ora 00:00 » 1I vs. 3C/D/F/G/H (New York/New Jersey, Șaisprezecime 6)
  • ora 04:00 » 1A vs. 3C/E/F/H/I (Mexico City, Șaisprezecime 7)
  • ora 19:00 » 1L vs. 3E/H/I/J/K (Atlanta, Șaisprezecime 8)
  • ora 23:00 » 1G vs. 3A/E/H/I/J (Seattle, Șaisprezecime 9)

Joi, 2 iulie

  • ora 03:00 » 1D vs. 3B/E/F/I/J (San Francisco, Șaisprezecime 10)
  • ora 22:00 » 1H vs. 2J (Los Angeles, Șaisprezecime 11)

Vineri, 3 iulie

  • ora 02:00 » 2K vs. 2L (Toronto, Șaisprezecime 12)
  • ora 06:00 » 1B vs. 3E/F/G/I/J (Vancouver, Șaisprezecime 13)
  • ora 21:00 » 2D vs. 2G (Dallas, Șaisprezecime 14)

Sâmbătă, 4 iulie

  • ora 01:00 » 1J vs. 2H (Miami, Șaisprezecime 15)
  • ora 04:30 » 1K vs. 3D/E/I/J/L (Kansas City, Șaisprezecime 16)

Optimi

Sâmbătă, 4 iulie

  • ora 20:00 » Șaisprezecime 1 vs. Șaisprezecime 4 (Houston, Optime 1)

Duminică, 5 iulie

  • ora 00:00 » Șaisprezecime 3 vs. Șaisprezecime 6 (Philadelphia, Optime 2)
  • ora 23:00 » Șaisprezecime 2 vs. Șaisprezecime 5 (New York/New Jersey, Optime 3)

Luni, 6 iulie

  • ora 03:00 » Șaisprezecime 7 vs. Șaisprezecime 8 (Mexico City, Optime 4)
  • ora 22:00 » Șaisprezecime 12 vs. Șaisprezecime 11 (Dallas, Optime 5)

Marți, 7 iulie

  • ora 03:00 » Șaisprezecime 10 vs. Șaisprezecime 9 (Seattle, Optime 6)
  • ora 19:00 » Șaisprezecime 15 vs. Șaisprezecime 14 (Atalanta, Optime 7)
  • ora 23:00 » Șaisprezecime 13 vs. Șaisprezecime 16 (Vancouver, Optime 8)

Sferturi de finală

Joi, 9 iulie

ora 23:00 » Optime 2 vs. Optime 1 (Boston, Sfert 1)

Vineri, 10 iulie

ora 22:00 » Optime 5 vs. Optime 6 (Los Angeles, Sfert 2)

Duminică, 12 iulie

ora 00:00 » Optime 3 vs. Optime 4 (Miami, Sfert 3)

ora 04:00 » Optime 7 vs. Optime 8 (Kansas City, Sfert 4)

Semifinale

Marți, 14 iulie

ora 22:00 » Sfert 1 vs. Sfert 2 (Boston, Semifinală 1)

Miercuri, 15 iulie

ora 22:00 » Sfert 3 vs. Sfert 4 (Atlanta, Semifinală 2)

Finalele

Sâmbătă, 18 iulie – Finala mică

  • ora 00:00 » Învinsă Semifinala 1 vs. Învinsă Semifinala 2 (Miami)

Duminică, 19 iulie – Finala mare

  • ora 22:00 » Câștigătoare Semifinala 1 vs. Câștigătoare Semifinala 2 (New York / New Jersey)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate