Radiografia unei industrii record: Profiturile jocurilor de noroc s-au dublat, în timp ce autoritățile locale pregătesc eliminarea „păcănelelor”

Industria jocurilor de noroc din România traversează o perioadă de expansiune fără precedent, atingând cifre record de profitabilitate în cursul anului 2024. În timp ce la nivel național încasările bugetare depășesc prognozele oficiale, impactul social devastator determină primele reacții administrative majore la nivel local, inclusiv Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe anunțând măsuri radicale pentru limitarea acestui fenomen.

Potrivit datelor centralizate de platforma termene.ro, în România activează 3.871 de companii sub codul CAEN 9200 (Activități de jocuri de noroc și pariuri). Acestea au generat o cifră de afaceri cumulată de 14,4 miliarde de lei (aproximativ 2,88 miliarde de euro).

Evoluția profitului net în ultimul an este însă indicatorul cel mai alarmant al creșterii acestei industrii. Într-un singur an, profitul net sectorial aproape s-a dublat, crescând de la 959 de milioane de lei în 2023 la 1,63 miliarde de lei la finalul anului 2024. Această creștere financiară a fost însoțită și de o extindere a forței de muncă, numărul mediu de angajați urcând la 19.389 de persoane.

Topul jucătorilor din piață este dominat de Superbet Entertainment LTD, care a raportat o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei și un profit net de 507 milioane de lei. Pe locul secund se află Compania Națională Loteria Română SA, cu 1,29 miliarde de lei cifră de afaceri și un profit de 204 milioane de lei, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria instituției. Clasamentul este completat de Intergame Select, Max Bet și Hattrick-PSK.

România, locul 2 în lume la numărul de cazinouri

Datele din mai multe studii arată că România se află pe locul al doilea în lume după Statele Unite ale Americii în ceea ce privește numărul de cazinouri autorizate.

De asemenea, locuitorii României cheltuiesc sume uriașe pe jocuri de noroc: doar în prima jumătate a anului 2025, valoarea mizelor a fost estimată la aproximativ 1,1 miliarde de euro, sumă care a depăşit atunci cheltuielile totale pentru cazare în hotelurile din întreaga țară.

Dependența de jocuri de noroc este comparată de specialiști cu adicțiile de alcool și droguri, fiind considerată o problemă gravă de sănătate publică. Un motiv major de îngrijorare îl reprezintă accesul facil al adolescenților la aceste activități. Conform datelor prezentate, 25% dintre adolescenții români au jucat la păcănele, iar aproape un sfert dintre ei au început înainte de a împlini 14 ani.

Peste 100.000 de „păcănele” înregistrate oficial

În ceea ce privește infrastructura de joc, datele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) indică existența a 102.333 de aparate înregistrate oficial în România. Dintre acestea, 41.518 sunt în exploatare cu licență la zi. Restul inventarului este compus din aparate scoase din funcțiune, casate, returnate proprietarilor sau vândute și aflate în așteptarea unei licențe valide.

Psihologia dependenței: Iluzia controlului

Specialiștii avertizează că succesul financiar al industriei se bazează pe exploatarea unor vulnerabilități psihologice fundamentale. Psihologul Mihai Copăceanu explică faptul că jocurile de noroc oferă „iluzia controlului și a puterii”.

„Jucătorul dependent ajunge să creadă că el deține controlul, că este o știință a câștigurilor și că el, prin propriile sale capacități, poate să ajungă bogat. Pe măsură ce joacă și mai mult, credința aceasta devine mai puternică, în ciuda unor pierderi evidente”, afirmă psihologul, subliniind că industria cunoaște și utilizează activ această deformare a raționamentului.

Inițiativă locală la Sfântu Gheorghe: Interzicerea „păcănelelor” în zonele de locuințe

În acest context marcat de cifre record și probleme sociale profunde, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a anunțat o propunere care va fi înaintată Consiliului Local pentru reglementarea drastică a domeniului. Edilul dorește eliminarea completă a sălilor de jocuri de noroc din zonele de locuințe ale orașului.

Conform strategiei propuse, singura activitate de acest tip care va mai fi permisă în interiorul orașului este Loteria Națională, în timp ce aparatele de tip slot-machine vor fi interzise.

„Trebuie să scoatem această activitate din zona vizuală a oamenilor, mai ales a copiilor. Nu este normal ca un cetățean, în drumul său de la locul de muncă spre casă, să fie tentat de numeroasele săli de jocuri de noroc întâlnite în oraș”, a declarat Antal Árpád. Primarul a subliniat că dependența de jocuri de noroc are un impact similar cu cel al alcoolului sau drogurilor, afectând nu doar individul, ci întregul nucleu familial.

Măsura propusă la Sfântu Gheorghe nu va fi aplicată instantaneu. Interdicția locală va intra în vigoare treptat, devenind aplicabilă pe măsură ce licențele actuale de funcționare, emise la nivel central, vor expira.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate