Profitul companiei TEGA este reinvestit integral în modernizarea flotei

La solicitarea We Radio, conducerea societății de salubritate TEGA a răspuns discuțiilor din spațiul public referitoare la profiturile anuale raportate, explicând că existența unui surplus financiar este esențială pentru funcționarea serviciului și nu reprezintă un câștig distribuit acționarilor.

Potrivit directorului Máthé László, profitul anual, care se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, este reinvestit în totalitate în achiziția de utilaje și modernizarea flotei auto. Parcul auto al companiei include încă autospeciale vechi de peste 20 de ani, achiziționate la începutul anilor 2000, care au depășit un milion de kilometri și necesită înlocuiri urgente pentru a face față normelor de poluare și volumului de muncă.

Oficialul a precizat că societatea nu primește subvenții de la bugetul local pentru activitatea de salubrizare, toate cheltuielile fiind acoperite exclusiv din încasările provenite din facturi și taxe. Banii încasați acoperă costurile operaționale, reparațiile curente și investițiile, fără a se acorda „dividende” către Primărie sau bonusuri de performanță sub această formă conducerii.

Mai mult, tarifele practicate sunt influențate direct de costurile de operare, inclusiv de colectarea deșeurilor de la persoanele nedeclarate sau de la cei care generează cantități mari de deșeuri, fără a fi înregistrați corespunzător în sistem.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate