Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a lansat un program pe termen lung, numit Erdély Hazavár („Transilvania te aşteaptă acasă”), pentru a încuraja revenirea maghiarilor care au emigrat din Transilvania şi pentru a oferi asistență celor care locuiesc în străinătate pentru a se întoarce acasă, au anunțat vineri liderii UDMR la o conferință de presă susţinută pe aeroportul internațional din Târgu Mureș.
Președintele Kelemen Hunor a declarat că mesajul transmis familiilor care au emigrat și s-au stabilit în străinătate, în perioada incertă a anilor 1990 și în perioada care a urmat, este acela că sunt în continuare considerați membri ai comunității maghiare din Transilvania și sunt aşteptaţi să se întoarcă acasă.
Inițiativa își propune să îi sprijine pe tineri, pe familiile tinere, pe cei care studiază sau lucrează în afara țării, precum și pe persoanele din generațiile mai în vârstă, pentru ca aceștia să își poată regăsi locul acasă. Anunțarea programului vine într-un context favorabil, în condițiile în care aeroportul din Târgu Mureș a primit vești bune: din luna martie a anului viitor vor exista zboruri directe din opt țări europene, ceea ce va facilita și mai mult vizitele acasă și relocarea definitivă.
Platforma centrală a programului, erdelyhazavar.ro, pune la dispoziția celor din diaspora un chestionar scurt de consultare, prin care pot spune ce i-ar ajuta sau ce îi împiedică să se întoarcă acasă. Site-ul oferă informații practice și povești personale care să sprijine orientarea. Programul include și suport telefonic: cei care apelează numărul pus la dispoziție pot spune unde doresc să se întoarcă și ce fel de ajutor așteaptă, iar UDMR îi pune în legătură cu administrația locală a localității respective și îi sprijină pe tot parcursul procesului, de la primii pași până la implementarea concretă a revenirii.
„Promitem doar ceea ce ne putem asuma cu adevărat”
Răspunzând unei întrebări Maszol, primarul municipiului Sfântu Gheorghe și director strategic al UDMR, Antal Árpád a declarat că există un sistem prin care administrațiile locale se sprijină reciproc, astfel încât cele care au găsit deja soluții la anumite probleme să poată oferi sfaturi celor care se confruntă ulterior cu situații similare.
Potrivit lui Antal Árpád, administrațiile marilor orașe sunt pregătite pentru acest demers și există colaborarea necesară pentru implementarea programului. El este convins că persoanele care se întorc acasă nu au neapărat nevoie de sprijin financiar, ci mai degrabă de ajutor pentru a găsi drumul prin labirintul birocrației din țară.
Consultarea are rolul de a identifica de ce anume au nevoie cei care ar dori să revină acasă.
La întrebarea despre cum își pot convinge părinții copiii studenți să nu plece din țară, Antal Árpád a răspuns că nu este o problemă dacă tinerii dobândesc experiență în străinătate, important ar fi ca, ulterior, să își întemeieze o familie acasă.



