Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe dedică luna decembrie secției de psihiatrie pentru a sprijini pacienții afectați emoțional în perioada sărbătorilor

Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe lansează în luna decembrie o serie de informări și prezentări dedicate secției de psihiatrie pentru adulți, în contextul în care perioada sărbătorilor poate amplifica problemele emoționale. Reprezentanții unității medicale atrag atenția că, deși luna decembrie este asociată cu bucuria și pregătirile festive, pentru mulți oameni aceasta este una dintre cele mai dificile perioade ale anului.

Specialiștii subliniază că anxietatea, depresia, singurătatea, stresul, tulburările de somn și epuizarea sunt mai frecvente în lunile de iarnă. Zilele scurte, expunerea redusă la lumină și suprasolicitarea accentuează dezechilibrele emoționale. Spitalul transmite că a cere ajutorul unui psihiatru sau psiholog nu este un semn de slăbiciune, ci un demers necesar pentru menținerea sănătății mintale.

Pe parcursul lunii, instituția va prezenta echipa de specialiști ai secției de psihiatrie, modul lor de lucru și tipurile de probleme cu care pacienții se pot adresa. Vor fi publicate și recomandări practice pentru a gestiona mai bine această perioadă, fie că este prea aglomerată, fie că este prea liniștită pentru cei vulnerabili emoțional.

Spitalul îndeamnă persoanele care se confruntă cu dificultăți în această perioadă să nu rămână singure cu trăirile lor și să apeleze cu încredere la ajutor de specialitate. Seria de materiale va fi disponibilă pe tot parcursul lunii decembrie pe pagina de Facebook a Spitalului AICI.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate