Covăsnean arestat după ce și-a amenințat soția și a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din cadrul IPJ Covasna – Secția Rurală 2 Târgu Secuiesc s-au sesizat, la data de 18 noiembrie 2025, cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său în luna august a acestui an, pentru fapte de violență comise asupra soției sale.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că bărbatul, aflat în Germania, ar fi contactat-o în repetate rânduri pe femeia în vârstă de 46 de ani și i-ar fi adresat acesteia amenințări cu fapte de violență fizică și sexuală, provocându-i o stare de temere.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc transmite că inculpatul C.A, în vârstă de 54 ani, în perioada 19 august – 20 noiembrie 2025 a contactat-o de mai multe ori pe telefon și prin aplicația messenger pe persoana vătămată (actuala soție), deși a fost emis un ordin de protecție emis de Judecătoria Târgu Secuiesc în data de 18.08.2025 prin care i s-a interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu aceasta. Cu ocazia contactării, victima a fost  amenințată  de inculpat în mod repetat cu moartea, precum și cu acte de violență fizică și sexuală.

Totodată, din cercetări s-a stabilit că bărbatul ar fi urmat să revină în țară la sfârșitul săptămânii trecute, amenințările prin mesaje adresate soției continuând. Având în vedere aceste aspecte, victima a fost relocată la o altă locuință decât cea de domiciliu.

În urma activităților de investigare derulate sub coordonarea procurorului de caz, la data de 22 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Târgu Secuiesc au acționat pe raza de competență și l-au identificat pe bărbatul de 53 de ani care se deplasa cu o autoutilitară. Acesta a fost condus la sediul poliției în baza mandatului de aducere emis pe numele său, iar după audieri a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.

Facem precizarea că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului legal procesual de administrare a probatorului, activitate care nu poate în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate