În România, prețul alimentelor a crescut cu aproape 50% în ultimii 5 ani

În perioada mai 2020 – mai 2025 prețul alimentelor a urcat cu peste 48%, cel al mărfurilor nealimentare cu 44% iar prețul serviciilor cu 43%, arată datele Institutului Național de Statistică. Asta a făcut ca din 4 categorii sociale (salariați, șomeri, pensionari și agricultori) ale căror cheltuieli le monitorizează Statistica, doar una- salariații- și-au permis cheltuieli mai mari la alimente. Dar și ei au cheltuit mai puțin cu diversele servicii la care apelau, al căror punea presiune pe bugetele și așa încordate, scrie HotNews.ro.

Pensionarii au cheltuit însă mai mult cu medicamentele și cu plata serviciilor, mai arată datele INS.

Inflația, un fenomen economic adesea abstract, se simte puternic în buzunarele și pe mesele fiecăruia dintre noi, iar scumpirile din România, măsurate prin Indicele Armonizat al Preturilor de consum, sunt cele mai mari la nivel european.

Creșterile de peste 48% la alimente, 44% la mărfurile nealimentare și 43% la servicii în doar cinci ani nu este doar o statistică, ci o oglindă a dificultăților economice cu care se confruntă majoritatea gospodăriilor.

„Discuţiile legate de faptul că e cea mai mare din Europa….este, dar problema majoră este deficitul public. Cum îl corectăm, cât de repede îl corectăm, câtă credibilitate avem. Să ai un deficit public de 9% şi o inflaţie de 4% nu este deloc – în ceea ce priveşte inflaţia- o chestiune care nu se poate explica. Avem componenta pe care conduce şi o urmăreşte Banca Naţională în scădere, CORE 2 ajustat. Noi va trebui să drămuim foarte atent cât de mult strângem cererea agregată ca să reducem CORE2 ajustat şi dacă alte componente de inflaţie vor creşte pentru că drămuirea cererii agregat se duce şi în încetinire de creştere economică şi avem deja o încetinire de creştere economică”, a explicat Mugur Isărescu la prezentarea raportului privind inflația.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate