Autoritățile din Râșnov au început testarea unei soluții neobișnuite pentru a preveni apariția urșilor în zonele frecventate de localnici și turiști: au montat pe tomberoane dispozitive speciale care neutralizează mirosurile deșeurilor. Scopul este clar – să nu mai atragă animalele sălbatice în căutare de hrană.
Dispozitivele conțin o placă impregnată cu substanțe non-toxice care anulează mirosurile degajate de gunoi sau produse în descompunere. „Astfel încât mirosul, care ar trebui să ațâțe, de fapt, animalele, este anihilat”, a explicat un reprezentant al Primăriei Râșnov.
Localnicii și turiștii speră ca inițiativa să dea roade. „E o idee foarte bună! Chiar aseară am primit Ro-ALERT că e un urs în împrejurime. Sperăm să funcționeze!”, a spus o turistă. „Este bine, mai ales că vin grupuri cu copii în zonele turistice. Măsura ne oferă un plus de siguranță”, a adăugat o altă vizitatoare.
Dispozitivele au fost montate pentru început în zona Valea Cetății, considerată un punct fierbinte în ceea ce privește aparițiile urșilor. Potrivit lui Răzvan Iancu, purtător de cuvânt al Primăriei Râșnov, este o fază de testare. „Vrem să vedem dacă aceste dispozitive, conform producătorului, alungă animalele – fie ele câini sau urși.”
Problema este una serioasă: în pădurile din jurul Râșnovului trăiesc în prezent 48 de urși, de aproape cinci ori mai mulți decât ar permite în mod normal habitatul zonei. Localnicii primesc frecvent mesaje Ro-ALERT care îi avertizează cu privire la prezența urșilor în oraș sau în apropierea acestuia.



