Asociația de Turism și Ecologie „CovAlpin” Sfântu Gheorghe a lansat înscrierile pentru concursul de alergare și ciclism montan „Șugaș Race”. Cea mai mare competiție de anduranță din județul Covasna a ajuns în acest an la a IX-a ediție, evenimentul fiind programat să aibă loc în weekendul 13-15 octombrie, la Șugaș Băi.
Potrivit organizatorilor, concurenții vor avea la dispoziție trei trasee de alergare și două de Mountain bike. Alergătorii se vor putea înscrie la cursa Hobby –7 km D+313 m, Speed – 17 km, D+760 m sau Raid – 27 km, D+1300 m. Potrivit organizatorilor, startul se va da din centrul stațiunii, iar traseul va urma marcajul turistic cu punct galben.
„Traseul începe în centrul stațiunii, lângă piscină, și urmează marcajul turistic punct galben urcând prin lateralul pârtiei mici de schi. Prima porțiune are o înclinație medie de 12%. Recomandăm ca atât la cursă, cât și la antrenamente, să efectuați o încălzire generală serioasă a corpului înainte de a aborda traseul (…) Traseul nu prezintă porțiuni expuse/periculoase. Necesită, totuși, un nivel minim de antrenament pentru a fi parcurs în alergare”, se arată pe site-ul dedicat competiției.
Cicliștii începători se vor putea înscrie la cursa MTB Speed – 35 km, iar cei mai experimentați, la cursa MTB Raid – 70 km, aceasta din urmă având un grad de dificultate ridicat. Ambele trasee au „porțiuni presărate cu rădăcini care pot fi periculoase, mai ales în caz de vreme ploioasă”, transmit organizatorii.
Și în acest an, copiii se vor putea înscrie la Kids Race, cursă creată cu scopul de promova și încuraja mișcarea în rândul clor mici. Înscrierea este gratuită, iar la final copiii vor primi diplome și medalii.
Până în prezent, conform informațiilor de pe site-ul dedicat evenimentului, s-au înscris 17 persoane, atât din municipiul Sfântu Gheorghe, cât și din București și alte localități din județele Brașov, Harghita și Suceava. Concurenții se pot înscrie la mai multe curse.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Visit Covasna, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna fiind principalul susținător. Pentru înscrieri, regulamentul de participare și alte informații despre trasee și curse, persoanele interesate pot accesa site-ul dedicat evenimentului (AICI).
Redăm mai jos programul complet al evenimentului
Vineri, 13.10.2023
18:00 – 20:00 Trail Running & MTB: Înscrieri la fața locului, validarea înscrierilor, ridicarea pachetelor de concurs
Sâmbătă, 14.10.2023
07:00 – 09:30 Trail Running: Validarea înscrierilor, ridicarea pachetelor de concurs
09:30 – Ședință tehnică trail running, încălzire
10:00 – Start Șugaș trail running
10:00 – Înscrieri Cursa Copiilor
12:00 – Saună, mofetă, spa
14:00 – Start Cursa Copiilor
14:30 – Timp limită Tura Scurtă
14:30 – Gulyas secuiesc
16:00 – Timp limită Tura Lungă
16:00 – Tombolă, premiere
17:30 – 20:00 – MTB: Validarea înscrierilor, ridicarea pachetelor de concurs
Duminică, 15.10.2023
07:00 – 09:30 – MTB: Înscrieri la fața locului, validarea înscrierilor, ridicarea pachetelor de concurs
09:30 – MTB: Ședință tehnică, încălzire
10:00 – Start Șugas MTB
12:00 – Saună, mofetă, spa
14:00 – Timp limită tura scurtă
15:00 – Gulyas secuiesc
16:00 – Tombolă, premiere
16:30 – Timp limită tura lungă
(Ioana Ardeleanu)



