Elevii covăsneni au început noul an școlar fără programul „Lapte, corn şi măr”, iar autoritățile județene nu pot spune cu exactitate când vor putea ajunge produsele, cel mai devreme, pe băncile școlilor.
Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Henning László, a explicat că întârzierea se datorează faptului că anul trecut contractele-cadru cu firmele de distribuție au expirat, astfel că procedurile au trebuit să fie reluate de la zero.
De vină ar fi și schimbările legislative, asta după ce metodologia de aplicare a fost modificată și publicată în Monitorul Oficial abia la mijlocul lunii august, cu doar câteva săptămâni înainte de începerea școlii.
„Noile reglementări pentru anul școlar 2022-2023 au apărut în Monitorul Oficial la mijlocul lunii august, iar colegii au făcut imediat caietele de sarcini și momentan suntem în faza de licitație. Noi am avut un contract-cadru care a expirat anul trecut, și care, potrivit legii, nu putea să fie mai lung de 4 ani, pentru că dacă puteam să îl facem pe 5 ani acum nu mai era această problemă. Acum 5 ani a fost o problemă, când timp de aproape un an copiii nu au primit lapte și corn, și atunci am decis să facem contractele pe 4 ani. După licitația aceea lungă, am avut 4 ani fără niciun fel de probleme, dar a expirat contractul iar acum trebuie să facem iar toate procedurile legale. Și normele Ministerului au apărut foarte târziu, au fost o mulțime de lucruri noi, caietele de sarcini au trebuit să fie refăcute în totalitate”, a explicat Henning László.
În prezent, este în derulare procedura de licitație pentru desemnarea firmelor care vor distribui produsele alimentare către școlile din județ, însă vicepreședintele CJ Covasna spune că va mai dura cel puțin o lună până când autoritățile județene vor ști în ce direcție merge programul.
„Acum, conform acestor prețuri, trebuie să vedem dacă vor veni firme. Momentan nu putem spune, vom vedea. Probabil că peste vreo lună vom putea spune ceva real. Programul, teoretic, va funcționa cam tot așa, dar cum vom afla ceva vom anunța”, a mai spus vicepreședintele CJ Covasna.
Nu este pentru prima dată când elevii covăsneni încep anul școlar fără aceste gustări. În 2017, „Cornul și laptele” a fost sistat timp de un an, tot pe fondul schimbărilor legislative de ultim moment. Atunci, aproape 24.000 de elevi din județ au rămas fără produsele asigurate săptămânal prin programul național.
Introdus în 2002, „Cornul și laptele” este adresat preşcolarilor și elevilor de clasele primare și gimnaziu, care primeau de două ori pe săptămână mere și biscuiți, și de trei ori pe săptămână lapte şi corn.
În ultimii 4 ani merele și produsele de panificație au fost asigurate de firma Pan Abacs SRL din judeţul Covasna, care răspundea și pentru transportul produselor, iar furnizorul pentru laptele UHT era firma Dorna Lactate SA.
(Ioana Ardeleanu)



