Capacitatea de testare va fi crescută în România, anunță secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu. Potrivit acestuia, oamenii nu vor mai fi nevoiți să aștepte 3-4 zile pentru ca ambulanța să vină acasă să-i testeze, ci vor intra fie pe site-ul Ministerului Sănătăţii, fie pe cel al DSP-ului din judeţul în care se află şi vor găsi o listă cu toate posibilităţile de testare, inclusiv la medicul de familie.
Astfel, aproape 11.000 de medici de familie vor avea la cabinet punct de testare cu teste rapide, dar nu orice teste, ci doar cele aprobate de Comisia Europeană.
„Deci nu orice fel de test rapid care e vândut, oricare ar fi provenienţa lui” va fi folosit pentru testarea la medicul de familie, a punctat Andrei Baciu.
”Sunt două abordări medicale diferite. O abordare de tip screening se foloseşte atunci când este vorba de o populaţie mare care este supusă unei testări repetitive, frecvente, astfel încât să determini cât mai multe cazuri cât mai precoce.
Testarea cu scop diagnostic individual, aşa cum este cea RT-PCR, este folosită pentru aceste cazuri, când ai nevoie să pui un diagnostic clar şi cu atât mai mult, probele prelevate pot duce şi la o secvenţiere pentru a vedea despre ce tulpină este vorba”, a explicat Andrei Baciu.



