Garda de Mediu Covasna nu dispune de personal suficient pentru îndeplinirea activității în condiții optime, în prezent la nivelul instituției fiind angajați doar 4 comisari, în condițiile în care atribuțiile pe linie de protecție a mediului sunt din ce în ce mai complexe în ultimii ani.
Comisarul-șef Lucian Cândea a precizat marți, într-o conferință de presă, că posturile vacante au fost blocate la începutul anului trecut din lipsă de buget, iar situația se repetă și în cazul altor Comisariate din țară.
„Din păcate noi avem patru comisari, îi ajut și eu pe colegi, merg cu ei foarte mult pe teren, mai ales în perioada concediilor, și mai avem o secretară. Avem Serviciul de permanență iar dacă la ora 12:00 noaptea, sau la ora 3:00 suntem sunați că avem un incident, un accident de mediu, trebuie să se deplaseze echipa de comisari la locul respectiv. Din fericire n-am avut multe astfel de incidente, maxim una sau două pe an. Posturile sunt vacante dar sunt blocate din cauza bugetului Ministerului, abia se descurcă Garda Națională de Mediu cu salariile respective. Deci maxim o persoană ar mai putea fi angajată. Primim foarte mult suport din partea Jandarmeriei și Poliției, mai ales dacă știm că mergem în zone cu romi, sau când au fost cazuri de confiscare a mașinilor. Dacă trimit pe teren două doamne comisar ce putere au ele? Avem o vestă, echipament de protecție și atât, nu avem pistol sau altceva”, a spus cms-șef Lucian Cândea.
Potrivit acestuia, pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții optime numărul comisarilor ar trebui să fie cel puțin dublat. El a mai precizat că instituția pe care o conduce a făcut solicitări pentru a putea scoate posturi la concurs însă până în prezent fără succes.
„Ne-ar mai trebui minim 4 comisari ca să ne putem desfășura activitatea. Județele Covasna și Harghita au cel mai mic număr de angajați la Garda de Mediu. Deocamdată ni s-a zis că nu este buget, poate la rectificarea bugetară, dar de un an și jumate tot așteptăm. Am făcut și solicitări, nu s-a mai scos post la concurs de la începutul anului 2020, atunci s-au și blocat, s-a dat o ordonanță în februarie sau martie prin care s-au blocat posturile. Chiar aveam la Covasna un post sau două scoase la concurs dar au anulat concursul”, a mai spus șeful Gărzii de Mediu Covasna.
(Ioana Ardeleanu)




