Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marţi că obligativitatea purtării măștii în exterior pe teritoriul României, măsură decisă de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), este legală, potrivit minutei de ședință.
Curtea Supremă a admis recursul DSU față de o decizie a Curții de Apel.
Minuta ședinței:
„7332/2/2020 – Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu.
Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 ianuarie 2021.”
Vă aducem aminte că în decembrie, Curtea de Apel București a decis, în acțiunea depusă de avocata Minodora Ion împotriva DSU, că articolul privind obligarea purtării măștii în spații deschise este ilegal.
Decizia Curții de Apel București a fost însă contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat marţi o altă decizie, conform căreia purtarea măștii de protecție în spații deschise este obligatorie.



