Ursuleţul lovit de tren la Bixad s-a întors „acasă”

Puiul de urs lovit în toamna anului trecut de un tren în localitatea Bixad, pe care autorităţile locale l-au trimis în regim de urgenţă la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB din Focşani, a fost eliberat la începutul acestei săptămâni într-o pădure din judeţul Covasna.

Deși inițial starea puiului de urs era destul de gravă, în urma intervenţiei prompte a angajaţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Covasna, şi a tratamentului administrat de medicii veterinari de la Centrul din Focşani, animalul s-a refăcut complet, fiind eliberat în cursul zilei de marţi, pe fondul cinegetic Dobrița –Zălan, administrat de Asociaia Vânătorilor Pro Silva din Malnaş.

„A fost reabilitat, cei de la Centru ne-au sunat şi ne-au spus că puiul se poate hrăni, aşa că a fost readus aici. Colegii au fost în Vrancea, l-au adus şi i-au dat drumul pe fondul de la Bixad, în locul unde a fost accidentat”, ne-a precizat directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu.

Potrivit acestuia, efectivul de urşi de pe teritoriul judeţului Covasna depăşeşte la ora actuală 1.400 de exemplare.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate