Comunicat de presă

         

COMUNICAT DE PRESĂ
Data publicării 07.05.2019

ANUNȚ PRIVIND FINALIZAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI

S-a finalizat implementarea proiectului „Diversificarea activității și consolidarea poziției pe piață a SC SEBERT TEHNOLOGIE SRL prin achiziția de echipamente specifice”, cod MySMIS 114164, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, implementat de către SEBERT TEHNOLOGIE SRL în Municipiul Sfântu Gheorghe, Strada Constructorilor, Nr. 17, Județ Covasna, Cod poștal 520077, având o valoare totală de 6.080.239,16 lei, din care 3.622.743,01 lei finanțare nerambursabilă.

Programul Operațional Regional 2014-2020 (Axa prioritară 2-Îmbunatatirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1- Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri) este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Proiectul s-a derulat în perioada 13.04.2018 – 31.03.2020.

Obiectivul general al proiectului consta in diversificarea activității și consolidarea poziției pe piața a SC SEBERT TEHNOLOGIE SRL. Investiția propusă prin proiect este una initiala, nouă și vizează activitatea aferentă codului CAEN 2812-Fabricarea de motoare hidraulice, respectiv
realizarea de produse noi din sfera componentelor hidraulice.

Obiectivele proiectului: achiziția a 6 active corporale și includerea acestora în fluxul tehnologic al societății; creșterea numărului de salariați până la sfârșitul implementării proiectului prin crearea a 1 nou loc de muncă cu normă întreagă pe perioada nedeterminată, respectiv menținerea a 23 locuri de muncă.

Date de contact beneficiar:
(Mun.Sf.Gheorghe, Str.Constructorilor, Nr. 17, Jud.Covasna, 520077, tel: 0744421004, fax: 0267311501, e-mail: [email protected])

www.regio-adrcentru.ro

www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate