În data de 12 aprilie 2019, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna organizează, la Complexul Golgota din Sfântu Gheorghe, Str. Benedek Elek nr. 2, Bursa generală a locurilor de muncă.
Cu această ocazie au fost contactaţi 410 agenţi economici, dintre care şi-au anunţat participarea, până în momentul de faţă 7.
Sunt oferite 135 locuri de muncă (76 pentru necalificaţi, 58 pentru calificaţi şi 1 cu studii superioare), în următoarele domenii: sănătate, prelucrarea lemnului, comerţ, industria alimentară şi industria textilă.
Bursa se va desfăşura după următorul program:
9.30 – 9.45 Primirea reprezentanţilor şi a ofertanţilor de locuri de muncă vacante, precum şi a invitaţilor la Bursă
9.45 – 10.00 Cuvânt de bun venit adresat invitaţilor
Informaţii cu privire la serviciile SPO a agenţilor economici şi implicarea acestora pe piaţa muncii
10.00 – 12.00 Întâlnirea între cererea şi oferta de locuri de muncă
12.00 – 12.30 Masă rotundă cu prezentarea rezultatelor bursei – invitați reprezentanţii presei.



