Traficul feroviar a fost închis temporar pe tronsonul Bodoc-Malnaş Băi din cauza unor lucrări de modernizare a infrastructurii care vor fi realizate până vineri, 26 octombrie, în acest interval călătorii urmând să fie transferaţi cu autobuzele între staţii.
Este vorba despre modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată situate între staţiile Bodoc şi Malnaş Băi, pe secţia Sfântu Gheorghe – Băile Tuşnad, lucrări ce impun închiderea şi scoaterea de sub tensiune a liniei curente.
Pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar pe această distanţă, în perioada în care se execută lucrările la cele două treceri la nivel cu calea ferată, călătorii vor avea asigurată transbordarea cu mijloace auto. Astfel, pentru trenurile Inter Regio se asigură transbordare cu mijloace auto între staţiile Sfântu Gheorghe şi Băile Tuşnad şi retur, iar pentru trenurile Regio se asigură transbordare cu mijloace auto atât între staţiile Bodoc şi Malnaş Băi şi retur, cât şi între Malnaş Băi – Sfântu Gheorghe şi retur.
Personalul de tren şi personalul feroviar din staţiile de pe traseu vor oferi călătorilor informaţiile necesare pentru a-şi putea continua deplasarea către destinaţii.



