Prognoza meteo. Vara se lasă aşteptată, dar scăpăm de furtuni

Prognoza meteo. Temperaturile mai cresc la începutul săptămânii, dar rămân sub media multianuală. În schimb, ploile devin răzleţe, iar vântul va sufla tot mai slab şi mai ales în zonele de munte.

LUNI. Valorile termice, deși în creștere ușoară vor continua să se situeze sub cele climatologic specifice datei în special în regiunile nordice și centrale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și trecător vor fi ploi slabe pe arii restrânse în nordul și estul țării precum și la munte, iar în a doua parte a nopții cu precădere în sud-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor situa între 19 și 27 de grade, cu cele mai mari valori in Lunca Dunarii, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade, ușor mai ridicate pe litoral, spre 18…19 grade, dar și ușor mai coborâte în estul Transilvaniei spre 3 grade.

MARTI. Vremea va continua să se încălzească ușor, valorile termice urmând a deveni normale pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse vor fi ploi, la începutul intervalului în sud-vest, apoi cu precădere în nordul și estul teritoriului precum și în zonele montane și submontane. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice.Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade in Maramures și 29 de grade in Muntenia, iar cele minime între 5 și 20 de grade.

MIERCURI. Procesul de încălzire a vremii va continua, temperaturile maxime urmând a se încadra între 23 și 30 de grade, iar cele minime între 7 și 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special după-amiaza și seara când pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice la munte, în nordul, centrul și estul țării. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe creste, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.

JOI. Valorile termice, mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei vor caracteriza o vreme caldă, iar în sud-vest călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara îndeosebi în nord și centru precum și la munte, iar spre sfârșitul intervalului cu precădere în vest, unde pe spații mici vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, iar cele minime între 12 și 21 de grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

DE VINERI PANA DUMINICA. Valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei, apoi vor scădea treptat situându-se în jurul celor normale. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată din a doua zi a intervalului în vest, sud-vest și centru apoi și în restul zonelor.

 

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate