Faza grupelor Campionatului Mondial din Rusia se apropie de final, iar în scurt timp vom afla care sunt cele 16 echipe care vor ajunge în fazele eliminatorii.
Rusia, Uruguay, Franţa, Croaţia, Belgia şi Anglia sunt deja calificate în optimi, însă în urma meciurilor din ultima etapă, care vor avea loc între 25 şi 28 iunie, vom afla şi ordinea exactă în clasamentul grupelor.
Ziua de luni, 25 iunie, ne programează patru partide: de la 17:00, avem Uruguay – Rusia şi Arabia Saudită – Egipt, în timp ce de la 21:00 se dispută Iran – Portugalia şi Spania – Maroc.
Calcule. Cine ajunge în optimile Campionatului Mondial?
GRUPA A
Ultimele meciuri: Rusia – Uruguay, Egipt – Arabia Saudită.
Rusia şi Uruguay sunt deja calificate în optimi şi mai rămâne de stabilit doar de pe ce loc vor accede cele două echipe în faţa următoare. Cele două se întâlnesc în ultima etapă din faza grupelor, luni de la 17:00.
În acest moment, Rusia este pe primul loc graţie golaverajului superior, deci Uruguay va putea urca pe prima poziţie doar în cazul unei victorii, indiferent de scor. La egal, Rusia încheie grupa pe primul loc.
Arabia Saudită şi Egipt sunt eliminate de la CM 2018 după primele două partide.
GRUPA B
Ultimele meciuri: Portugalia – Iran şi Spania – Maroc.
Spania şi Portugalia ocupă primele două locuri, cu 4 puncte şi golaveraj identic (4-3), după primele două etape. Iran ocupă locul 3, cu trei puncte, în timp ce Maroc e ultima, fără niciun punct şi fără şanse la calificare.
Spania şi Portugalia se califică sigur în optimi dacă înving în ultima etapă, iar poziţia finală va fi stabilită de golaveraj sau de goluri marcate. Dacă cele două echipe vor învinge cu scoruri identice sau vor remiza cu acelaşi scorm, diferenţa va fi făcută de clasamentul fair-play, unde Spania are un mic avantaj în acest moment, sau prin tragere la sorţi.
Portugalia e sigură de calificare şi cu o remiză, în condiţiile în care Iran ar încheia grupa cu 4 puncte, iar lusitanii ar avea 5 puncte.
Iran se califică în optimi în cazul unei victorii cu Portugalia, însă poate merge mai departe şi cu o remiză, cu condiţia ca Spania să fie învinsă de Maroc la cel puţin două goluri. În acest caz: Portugalia ar merge în optimi de pe primul loc, cu 5 puncte, iar Iran ar ocupa locul 2, cu 4 puncte, la egalitate cu Spania, dar cu un golaveraj superior.
Maroc e eliminată de la CM 2018.
GRUPA C
Ultimele meciuri: Franţa – Danemarca, Australia – Peru.
Franţa e calificată în optimi indiferent de rezultatul din ultima etapă, dar are nevoie de măcar o remiză pentru a obţine primul loc în grupă.
Danemarca câştigă grupa dacă o învinge pe Franţa şi e calificată sigur de pe locul 2 în cazul unei remize. Nordicii se pot califica şi cu o înfrângere, cu condiţia ca Australia să nu câştige meciul cu Peru.
Australia se califică de pe locul doi dacă învinge Peru, iar Danemarca pierde meciul cu Franţa.
Peru e eliminată de la CM 2018 şi mai poate lupta doar pentru locul 3 în grupă.
GRUPA D
Ultimele meciuri: Croaţia – Islanda, Argentina – Nigeria
Numită “Grupa morţii” înainte de startul competiţiei, Grupa D şi-a respectat statutul, iar Argentina – favorită la calificare înainte de start – ocupă ultimul loc, cu un punct şi golaveraj -3.
Totuşi, Messi & Co depind doar de ei pentru a ajunge în optimi.
Croaţia e caificată deja în optimi şi sunt aproape siguri de primul loc în grupă, pe care îl vor ocupa dacă obţin măcar o remiză cu Islanda. Croaţii pot rămâne pe primul loc şi în cazul unei înfrângeri, cu condiţia ca Nigeria să nu învingă Argentina, iar africanii să-i depăşească la golaveraj (Croaţia are golaveraj +5, iar Nigeria 0 înainte de uitimele meciuri).
Nigeria se califică sigur în optimi cu o victorie în faţa Argentinei, dar o pot face şi cu o remiză, cu condiţia ca Islanda să învingă Croaţia la cel mult un gol.
Islanda trebuie să învingă Croaţia pentru a mai spera la calificare, dar nici aşa nu va fi sigură de prezenţa în optimi. În acest moment, nordicii au golaveraj -2, iar Argentina -3. Dacă ambele echipe înving în ultima rundă, diferenţierea se va face în funcţie de golaveraj sau golurile marcate.
Argentina se poate califica cu o victorie, însă în cazul în care şi Islanda o învinge pe Croaţia, sud-americanii trebuie să înscrie cu cel puţin un gol mai mult decât Sigurdsson & Co.
GRUPA E
Ultimele meciuri: Brazilia – Serbia şi Elveţia – Costa Rica
Brazilia conduce grupa cu 4 puncte, graţie golaverajului (+2, faţă de +1 Elveţia). Brazilia se califică sigur în optimi dacă obţin cel puţin o remiză cu Serbia, dar o pot face şi cu o înfrângere, dacă şi Elveţia va pierde cu Costa Rica.
Elveţia se califică în optimi cu o remiză, dar o pot face şi cu o înfrângere, dacă Brazilia învinge Serbia sau dacă Serbia învinge Brazilia la un scor mai mare decât cel la care ar pierde elveţienii.
Serbia se califică în optimi cu o victorie în faţa Braziliei, dar poate spera şi în cazul unei remize, cu condiţia ca Elveţia să piardă meciul cu Costa Rica la cel puţin două goluri.
Costa Rica e eliminată de la CM 2018.
GRUPA F
Ultimele meciuri: Germania – Coreea de Sud şi Suedia – Mexic
Mexic se califică de pe primul loc dacă obţine cel puţin un rezultat de egalitate cu Suedia, dar poate ajunge în optimi şi cu o înfrângere, cu condiţia ca Germania să obţină cel mult o remiză cu Coreea de Sud. Dacă Mexic pierde cu Suedia la două goluri, iar Germania învinge Coreea de Sud, atunci Mexic părăseşte Campionatul Mondial.
Germania se califică în optimi cu o victorie şi poate ocupa inclusiv primul loc, dacă Suedia învinge Mexic, iar trupa lui Low învinge Coreea la o diferenţă mai mare. Muller & Co se pot califica şi cu o remiză, dacă Suedia obţine cel mult un egal cu Mexic, dar şi în cazul unei înfrângeri, dacă şi Suedia pierde la aceeaşi diferenţă cu Mexic.
Suedia se califică în cazul unei victorii cu Mexic, dar şi cu un egal, dacă Germania pierde cu Coreea de Sud.
Coreea de Sud se poate califica în optimi dacă învinge Germania, iar Suedia pierde cu Mexic.
GRUPA G
Ultimele meciuri: Anglia – Belgia şi Panama – Tunisia
Anglia şi Belgia sunt calificate în optimi, iar în urma meciului direct se va decide câştigătoarea grupei. În acest moment, cele două echipe au câte 6 puncte şi golaveraj identic: 8-2. Dacă meciul direct se va încheia la egalitate, departajarea va fi făcută de clasamentul fair-play sau prin tragere la sorţi, dacă egalitatea va persista.
Tunisia şi Panama sunt eliminate de la CM 2018.
GRUPA H
Ultimele meciuri: Columbia – Senegal şi Japonia – Polonia
Senegal se califică în optimi dacă obţine cel puţin o remiză cu Columbia, dar o poate face şi în cazul unei înfrângeri, dacă şi Japonia va pierde cu Polonia, la o diferenţă mai mare.
Japonia merge sigur în optimi dacă obţine cel puţin o remiză cu Polonia. Niponii se califica şi cu o înfrângere, cu condiţia ca cealaltă partidă să nu se încheie la egalitate, iar daca Senegal va pierde cu Columbia, să o facă la o diferenţă mai mare.
Columbia e sigur în optimi dacă învinge Senegal, însă se poate califica şi cu o remiză, dacă Japonia pierde în faţa Poloniei.
Polonia e eliminată de la CM 2018.
Cum sunt departajate echipele de la CM 2018 în faza grupelor.
Principalele criterii de departajare la Campionatul Mondial sunt:
– numărul mai mare de puncte;
– golaverajul din toate meciurile jucate în grupă;
– golurile marcate în toate partidele din grupă;
Dacă două sau mai multe echipe sunt la egalitate de puncte, se trece la următoarele criterii de departajare:
– meciul direct (sau meciurile directe, daca trei echipe sunt la egalitate);
– golaverajul din meciurile directe;
– numărul de goluri marcate în meciurile directe;
– clasamentul Fair Play (cartonaşele galbene = -1 punct, cartonaş roşu după două cartonaşe galbene = -3 puncte, cartonaş roşu direct = -4 puncte);



