UE interzice recompensele la donarea de sânge

În doi ani, românii care donează sânge nu vor mai fi răsplătiţi cu bonuri valorice, aşa cum se întâmplă în prezent. Asta pentru că România trebuie să se ralieze unor cerinţe europene care deja se respectă în restul ţărilor europene, scrie adevarul.ro.

Însă tocmai această plată îi face pe mulţi să se prezinte la centrele de donare din ţară, atrag atenţia specialiştii din sistem, care spun că, în lipsa unor campanii susţinute de informare şi educaţie, România s-ar putea confrunta cu o criză majoră de sânge din 2020, când va trebui să renunţe la acest tip de recompensă pentru donatori.

„Mulţi se prezintă la donare pentru bonurile de 63 de lei şi pentru reducerea la transportul în comun. Plata nu este acceptată în lumea civilizată, suntem singura ţară europeană care avem o astfel de răsplată mascată. Este importantă sinceritatea donatorilor, iar dacă aceştia sunt motivaţi financiar, atunci putem pune la îndoială anumite răspunsuri pe care le dau”, a explicat medicul Doina Goşa, şefa Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) Bucureşti.

Doar 1,7% dintre români donează sânge

În condiţiile în care doar 1,7% din populaţia adultă din România donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa, specialiştii atrag atenţia că societatea nu este pregătită pentru o astfel de schimbare.

„Nu există o educaţie în societate pentru cultivarea unor valori sociale precum altruismul. În timpul comunismlui, studenţii donau sânge pentru motivarea absenţelor. Astăzi, educaţia acestor valori lipseşte din sistem, în spaţiul public nu este vizibilă nicio campanie, iar atunci când ele există, sunt anemice şi sunt făcute din an în Paşte. În rest, ne arătăm unitatea doar în momente de criză, precum a fost episodul Colectiv”, este de părere sociologul Alfred Bulai.  Acesta a amintit şi episodul din iunie 2013, atunci când 19 români şi-au pierdut viaţa iar 28 au fost răniţi într-un accident de autocar în Muntenegru.  „Românii au rămas impresionaţi de faptul că jumătate din locuitorii acelui orăşel au mers să doneze sânge. Trebuie subliniat contextul lor social, faptul că au trecut printr-un război, unde donarea de sânge a devenit un gest de prestigiu”, a completat sociologul.

 

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate