Ministerul Afacerilor Interne din România a postat miercuri un mesaj pe pagina oficială de Facebook, în care face un apel atât la pasagerii din mijloacele de transport în comun, cât şi la şoferii unor astfel de vehicule.
Mesajul vine după tragedia petrecută marţi seară în Ungaria, unde 9 români au murit după ce şoferul unui microbuz nu era atent la condus, fiind preocupat cu telefonul mobil şi o transmisiune live pe Facebook.
Redăm mai jos postarea MAI:
„O șosea din Ungaria… un șofer în live pe facebook… 9 persoane decedate… mai mulți copii orfani!
STOP! E prea mult… demult este prea mult!
Dragi prieteni, dacă vă aflați într-un mijloc de transport în comun și vedeți că șoferul folosește telefonul mobil, nefiind atent la drum și punându-vă în pericol viața, luați atitudine! Și dacă nu înțelege, sunați la 112… până la urmă este vorba de viața dumneavoastră!
Pentru voi cei care conduceți mijloace de transport în comun (autocare, microbuze, taxiuri etc), înțelegeți că aveți în responsabilitate și viața noastră… dacă la a voastră nu țineți!
Și nu uitați: nu sunteți singurii participanți la trafic, iar șoselele nu vă aparțin! Teribilismul vostru poate face ca această imagine să fie ultima amintire a familiei despre voi!
ÎNȚELEGEȚI ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA!”



