Un pompier aflat în timpul liber a acordat primul ajutor la accidentul de pe strada Armata Română

Conform unei postări a ISU Covasna pe pagina oficială de Facebook,

„pompierul zilei este colegul nostru, plutonier major Panțiru Ioja din cadrul Detașamentului de pompieri Sfântu Gheorghe care, deși se afla în timpul liber, nu a stat pe gânduri și a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unui tânăr de 19 ani, implicat într-un eveniment rutier pe strada Armata Română din municipiul Sfântu Gheorghe, până la sosirea colegilor.

Victima a fost transportată la UPU Sfântu Gheorghe în stare de conștiență.
Salvatorii covăsneni au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Felicitări!”

Accident pe strada Armata Română din Sfântu Gheorghe

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate