Valentin Suciu, antrenor Sepsi OSK: „Am fi ipocriți să spunem că nu vrem să promovăm”

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a ratat sâmbătă ocazia de a se desprinde – poate – decisiv de formația UTA Arad în lupta pentru promovarea directă. Formația pregătită de Valentin Suciu a trecut peste șocul primirii atât de repede a golului marcat de Gligor, dar a ratat șansa de a trece în avantaj la penalty-ul ratat de golgheterul Hadnagy.

În partea secundă, formația covăsneană nu a mai avut consistența jocului etalat în prima parte și a primit și golul descătușării arădene.

„Am pregătit bine acest joc, dar, din păcate, ne-au costat greșelile individuale din apărare. Am jucat mai bine decât în partidele cu Juventus sau Călărași, dar nu ne-a ieșit nici de această dată rezultatul. Meciul a fost bun, cu ritm de ambele părți, se poate spune că a fost un derby. Din păcate, penalty-ul ratat a fost un moment psihologic, dar astfel de momente se întâmplă în fotbal. O felicit pe UTA pentru victorie, dar mergem înainte cu capul sus, ne pregătim pentru următarea partidă”, a declarat Valentin Suciu, antrenorul celor de la Sepsi, la finalul disputei de la Șiria.

Chiar dacă este nou promovată în Liga a II-a, formația din Sfântu Gheorghe păstrează șanse bune la promovare chiar și după eșecul de sâmbătă.

„Ar fi un lucru unic dacă am promova, chiar dacă nu acesta a fost obiectivul din startul campionatului. Suntem acolo, clasamentul ne ajută, dar mai sunt multe jocuri grele și vom vedea la final unde ne vom clasa. Noi ne dorim să câștigăm fiecare partidă în parte, astăzi nu am reușit, dar la final vedem unde ne vom clasa. De dorit e clar că toată lumea își dorește promovarea. Aș fi ipocrit să spun că nu vrem. Nu ne dăm la o parte, nu e fair-play să facem așa ceva. Ne dorim promovarea, mai ales că locul din clasament arată acest lucru. Dacă, însă, ajungem în baraj, va fi foarte greu, diferența dintre primele două ligi e foarte mare și, din păcate, mergem tot în jos. În play-out-ul primei ligi sunt meciuri cu un nivel mai scăzut, dar toate echipele sunt peste cele din Liga a II-a”, a mai explicat Suciu.

Înfrângerea celor de la Sepsi poate fi pusă și pe seama formei slabe arătate de Hadnagy, care pe lângă penalty-ul ratat nu și-a creat alte ocazii de a marca. „Nu cred că suntem dependenți de forma lui, avem și alți marcatori care în tur au punctat. Acum, însă, am avut și suspendați, dar și accidentați. Oricum, avem un lot numeric valoros și ne vom lupta până la final. Eu aștept și alți jucători să iasă în față, să puncteze, dar depinde doar de ei”, a adăugat antrenorul celor de la Sepsi.

Sursa: sportarad.ro

Următoarea etapă, Sepsi OSK va juca acasă, vineri, 21 aprilie, de la ora 16, împotriva Politehnica Timişoara, locul 15 în clasament.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate