Ştiri locale

8 posturi de polițist local scoase la concurs la Sfântu Gheorghe. Dosarele pot fi depuse până săptămâna viitoare

Poliția Locală Sfântu Gheorghe a scos la concurs 8 posturi de polițist local, dintre care 3 de debutant, 4 de asistent și unul în grad principal, pentru suplimentarea numărului angajaților în cadrul Birourilor Ordine Publică şi Evidența Populației, Circulație, respectiv Protecția Mediului.

Anunțurile au fost publicate pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe (AICI), iar termenul limită pentru înscrieri este 13.07.2022 inclusiv, dosarele putând fi depuse de la sediul Poliției Locale Sfântu Gheorghe, str. Nicolae Grigorescu nr. 4.

Publicitate

Șeful Serviciului de Ordine Publică, Cristian Apostol, a precizat că suplimentarea numărului de angajați este necesară pentru a acoperi posturile rămase vacante în urma pensionărilor, dar și pentru a asigura permanența, având în vedere că în sezonul estival, atunci când numărul evenimentelor este mai mare, și numărul concediilor de odihnă crește.

„Au fost plecări, unii dintre colegi s-au pensionat, alții au mers în alte instituții, deci singura problemă de funcționare este resursa umană la acest moment. În rest, nu avem nicio problemă legată de dotări sau finanțări. Este perioada concediilor, sunt și concedii medicale și suntem undeva la limită având în vedere că unele structuri lucrează în 3 schimburi și trebuie asigurată permanența executării serviciului. Vara în special sunt probleme, pentru că sunt și concedii de odihnă, se mai întâmplă să fie și concedii medicale, plus că și activitățile sunt mult mai multe: sunt manifestări sportive, adunări publice, sunt weekenduri când în mai multe locații sunt organizate evenimente și se suprapun. Până în prezent nu avem dosare depuse, posibilii candidați se interesează și își pregătesc dosarele, sunt câteva acte de care au nevoie. De regulă, din experiența altor concursuri, în ultimele zile se depun dosarele. Termenul fiind 13 iulie, mai avem timp”, ne-a explicat Cristian Apostol.

În prezent, la Poliția Locală Sfântu Gheorghe sunt ocupate 40 din totalul celor 57 de posturi disponibile în organigrama instituției.

Toți candidații trebuie să aibă permis de conducere categoria B și studii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat, respectiv studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specializarea ecologie şi protecția mediului – pentru postul de debutant din cadrul în cadrul biroului pentru Protecția Mediului, și să îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice potrivit Codului Administrativ.

De asemenea, pentru posturile de polițist local în grad debutant și asistent scoase la concurs pentru birourile Ordine Publică și Evidența Populației, respectiv Circulație, candidații trebuie fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihic pentru port armă.

După etapa de selecție a dosarelor, aceștia vor avea de parcurs o proba sportivă, programată să aibă loc în data de 25 iulie, de la ora 08:00, la Stadionul Municipal Sfântu Gheorghe, urmată de proba scrisă care se va desfăşura în data de 26 iulie, începând cu ora 09:00, la sediul Poliţiei Locale Sfântu Gheorghe.

Candidații declarați „admis” vor susține ulterior proba interviului.

Salariul brut de referință pentru posturile de polițist local în grad debutant în cadrul birourilor Ordine Publică și Evidența Populației, respectiv Circulație este de 2.893 lei; în vreme ce pentru posturile de polițist local în grad de asistent este de 3.017 lei.

În cadrul biroului Protecția Mediului, pentru postul de polițist local în grad debutant se oferă un salariu brut de referință de 3.338 lei, iar pentru cel în grad principal salariul este de 3.518 lei, conform informațiilor publicate pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe.

Persoanele interesate pot afla mai multe informații referitoare la înscriere și dosarele de concurs telefonic, la numărul: 0267-312381 – persoană de contact Szekeres Erika, sau prin e-mail la adresa politialocala@sepsi.ro.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio