Ştiri locale

49 de cadre didactice şi 35 elevi din judeţul Covasna, confirmaţi cu COVID-19 de la reluarea şcolii pe 8 februarie

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna a comunicat situaţia cazurilor de coronavirus, totale şi active, depistate în unităţile de învăţământ de la reluarea activităţii faţă în faţă, odată cu începerea semestrului al II-lea în data de 8 februarie.

Conform datelor IŞJ Covasna, un număr de 49 de cadre didactice au fost testate pozitiv pentru COVID-19 în perioada de la revenirea în unităţile de învăţământ, şi până în prezent, dintre acestea 30 fiind cazuri active.

Publicitate

De asemenea, de la începutul celui de al doilea semestru, un număr de 35 de elevi din judeţul Covasna s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2, dintre aceştia 9 fiind şi în prezent bolnavi.
Potrivit unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna adoptată vineri, 228 de instituţii de învăţământ din totalul de 303 au început săptămâna în curs în scenariul verde, faţă de 214 din săptămâna precedentă, 73 în scenariul galben, faţă de 87 săptămâna trecută, iar două unităţi şcolare, grădiniţa şi şcoala gimnazială din Comandău,au rămas în scenariul roşu.

Conform datelor postate luni pe site-ul IŞJ Covasna, clasele I A şi I C de la Liceul „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe au intrat în scenariul roșu,şi vor desfăşura activitatea online, după ce un cadru didactic, respectiv un elev au fost confirmaţi pozitiv.

În aceeaşi situaţie se află şi grupa mare „Kincskeresők” şi grupele combinate „Vackor” de la Grădinița cu Program Prelungit „Hófehérke” din Sfântu Gheorghe  după depistarea unor cazuri de Covid-19 în rândul  cadrelor didactice.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio